Golden Tips s-a mutat acum în aplicație!
Descarcă acum și bucură-te de comunitate
Wimbledon 2025: Rezumat zilnic și concluzii complete pentru pasionații de tenis
🎾 Maturitate, dominație și rivalitate clasică
Swiatek vs. Anisimova – un „double bagel” istoric
În finala feminină de sâmbătă, 12 iulie 2025, Iga Swiatek a pulverizat-o pe Amanda Anisimova cu scorul 6-0, 6-0, într-un meci ce a durat doar 57 de minute – una dintre cele mai rapide finale din istorie . Acest “double bagel” face parte dintr-o elită rară: prima finală la Wimbledon cu acest scor din 1911 și doar a treia într-un turneu major în era Open – ultima fiind Graf în 1988 la Roland Garros .
Am simțit o combinare între precizie şi dominație absolută: fiecare serviciu, fiecare rever, totul curgea impecabil. Pentru Anisimova a fost o luptă fără replică; pentru Swiatek, un moment definitoriu. Un exemplar de concentrare și talent pur, care i-a adus totuși primul titlu pe iarba londoneză.
Pentru mine, acest meci simbolizează versatilitatea ei: domină toate suprafețele, iarba fiind doar o certificare finală.
Sinner vs. Alcaraz – italianul răzbună și cucerește
În finala masculină de duminică, 13 iulie 2025, Jannik Sinner l-a învins pe Carlos Alcaraz cu scorul 4-6, 6-4, 6-4, 6-4 . După ce pierduse primul set, Sinner și-a reglat jocul și a controlat decisiv următoarele trei, profitând de momentele cruciale în serviciul advers .
E un moment cu adevărat definitoriu: primul italian care câștigă Wimbledon, al patrulea Grand Slam din cariera lui (după Australian Open și US Open) și prima victorie în finală pe altă suprafață decât hard . Durata de 3 ore și 4 minute a fost intensă, dar dominată de eleganța impusă de disciplinele tactice ale lui Sinner .
A fost o revanșă clară după finala pierdută la Roland Garros, confirmând maturizarea sa ca lider pe iarba londoneză.
Concluzie – Wimbledon 2025: Generația tânără cucerește, maturitatea triumfă
Wimbledon 2025 a oferit doi câștigători tineri, dar excepțional de maturi: Swiatek și Sinner. Ambele victorii au fost clar articulate, fără ezitări: un scor dublu bagel și o revenire în patru seturi subliniază precizia și controlul strategic.
Pentru public, a fost un turneu echilibrat: dominanță feminină și luptă masculină, fără scandaluri, doar tenis autentic. A fost, pentru mine, turneul în care tinerii campioni și-au impus maturitatea. Iar Wimbledon a rămas locul sacrului sportiv, redescoperit, remis în lumină.
Un turneu de referință, dacă trebuie descris în trei cuvinte: eleganță, claritate, viitor.
Ziua 1 - 🎾 Șoc la Wimbledon: Favorite eliminate, revanșă britanică și Alcaraz salvat dramatic
1. Explozie de eliminări în turul I masculin
Daniil Medvedev (cap de serie nr. 9) a fost surprins de francezul Benjamin Bonzi (nr. 64 ATP), care s-a impus cu 7‑6(2), 3‑6, 7‑6(3), 6‑2, marcând prima eliminare din primul tur la două Grand Slam-uri consecutive pentru rus .
Holger Rune (cap de serie nr. 8) a pierdut dramatic după ce a condus cu 2‑0 la seturi în fața lui Nicolás Jarry (nr. 143), cedând în cinci seturi 4‑6, 4‑6, 7‑5, 6‑3, 6‑4 .
2. Tsitsipas și alții, eliminați sau retrasi
Stefanos Tsitsipas a abandonat meciul în fața lui Valentin Royer (nr. 118) din cauza unei dureri de spate, pierzând în două seturi .
Printre alții, Francisco Cerúndolo, Alexei Popyrin (cap de serie nr. 20) și Matteo Berrettini au părăsit turneul încă din primul tur .
3. Revoluție britanică: succes de acasă
Katie Boulter a produs surpriza eliminând-o pe favorita nr. 9, Paula Badosa, cu 6‑2, 3‑6, 6‑4, într-un meci disputat pe Centre Court .
Totuşi, momentul serii a fost victorie impresionantei britanice Sonay Kartal, care a învins pe fosta campioană de la Roland Garros, Jelena Ostapenko, cu 7‑5, 2‑6, 6‑2 – prima britanică din Era Open care reușește așa ceva în primul tur .
De asemenea, Emma Raducanu, Oliver Tarvet și Arthur Fery (care a smuls victoria lui Popyrin) au călcat pe urmele acestor mari surprize .
4. Alcaraz supraviețuiește cu emoții
Regele zgurii, Carlos Alcaraz, a avut nevoie de un maraton durabil: 7‑5, 6‑7(5), 7‑5, 2‑6, 6‑1 împotriva veteranului Fabio Fognini, într-un meci de 4 h 37 min, într-o zi cu +31 °C – cea mai fierbinte deschidere din istoria turneului . În plus, evenimentul a fost întrerupt temporar pentru a interveni medical asupra unui spectator căzut.
🔍 Concluzii:
Ziua 1 a adus un adevărat haos în partea masculină, cu eliminări neașteptate ale unor capi de serie și treziri de gazon pentru britanici. Alcaraz a supravieţuit, însă cu semne de întrebare după lupta cu Fognini. Curfew-ul și clima extremă au conturat un tablou plin de dramă și imprevizibil.
🎾 Ziua 2 la Wimbledon – Haos pe iarbă și eliminări-surpriză
Ziua a doua a adus șocuri pe toată linia. Printre capetele de serie eliminate s-au numărat Alexander Bublik [28], Lorenzo Musetti [7], Alexander Zverev [3], Ugo Humbert, Denis Shapovalov, dar și pe tabloul feminin: Coco Gauff [2], Jessica Pegula [3], Zheng Qinwen [5], plus alte nume notabile precum Karolína Muchová, Marta Kostyuk și Magda Linette .
Bublik – Munar: 6‑4, 3‑6, 4‑6, 7‑6(5), 6‑2
Favoritul kazah, recent campion la Halle, a fost surprins de spaniolul Jaume Munar. A fost un meci cu revenire de forță, Munar întorcând un deficit de 2‑1 la seturi .
Musetti – Basilashvili: 2‑6, 6‑4, 5‑7, 1‑6
Italianul, semifinalist în 2024, a cedat în patru seturi în fața georgianului Nikoloz Basilashvili. Musetti a acuzat o formă incompletă, aliniindu-se seriei de eliminări-surpriză ale capilor de serie.
Pe tabloul feminin, Coco Gauff a fost învinsă de Dayana Yastremska cu 7-6(3), 6-1, iar Jessica Pegula s-a oprit în fața Elisabettei Cocciaretto, 6-2, 6-3.
Ziua 2 a fost un fenomenal reminder că la Wimbledon… iarba are personalitate. Un Musetti obișnuit cu ritmul sezonier a arătat semne că nu a fost pregătit complet pentru capacitatea rapidă a terenului.
Am văzut un Bublik ce părea în formă după Halle, dar care n-a rezistat în debut. Aceste eliminări spontane arată că Wimbledonul nu se joacă numai cu racheta – se joacă cu pregătirea fizică, mentală și adaptabilitatea.
Atmosfera a fost electrizantă: scena a fost a unor gladiatori oxigenați de emoții. Cum spuneam, la Wimbledon nu contează doar ce ai făcut ieri – contează ce faci exact acum, pe iarbă, sub presiune. Și mulți capi de serie n-au intrat la timp în moment.
Și totuși: această deschidere “haotică” construiește povești. Basilashvili, Munar, Yastremska, Cocciaretto – ei sunt chipurile nopții și ne reamintesc că tenisul este despre sportivi, nu doar despre statistici.
Ce urmează
Traversăm un turneu deschis, cu predicții peste borne. Atenția mea e îndreptată spre jucători precum Jack Draper, Ben Shelton, Arthur Rinderknech — unii deja intrați în turul 2 — și bineînțeles spre forțele consacrate care încă promit spectacol. Ziua 3 bate la ușă, promițând chiar mai multă nebunie pe iarba londoneză.
🎾 Ziua 3 la Wimbledon – Magia gazonului continuă
Miercuri, la Wimbledon, s-a simțit din nou acel freamăt aparte al turneului care respiră tradiție, eleganță și pasiune. Ziua a treia a adus meciuri intense, răsturnări de situație, emoții pe muchie de fileu și o atmosferă de poveste pe gazonul londonez. Iar eu, ca în fiecare vară, am stat lipit de ecran, cu sufletul împărțit între favoriți și surprize.
🌟 Sinner confirmă, Alcaraz impresionează
Jannik Sinner, cap de serie numărul 1, a trecut cu siguranță de adversarul său, demonstrând încă o dată că maturitatea lui sportivă crește de la turneu la turneu. Jocul său e solid, curat, elegant. Nu e doar un bombardier cu serviciul – e un arhitect al punctului, iar iarba pare să i se potrivească din ce în ce mai bine.
Carlos Alcaraz a fost din nou spectacol pur. Nu știu cum face, dar pare că se joacă. Zâmbește, aleargă, improvizează, iar loviturile lui au acel „ceva” care te face să te ridici de pe canapea. E imposibil să nu te bucuri de jocul lui – chiar și când e pe muchie de cuțit, pare că totul e sub control.
💥 Surprize? Wimbledon nu dezamăgește
Ziua nu a fost lipsită de surprize. Frances Tiafoe a fost eliminat devreme, în fața unui adversar mai puțin cunoscut, dar extrem de determinat. A fost o lecție de ambiție și dovada clară că la Wimbledon nu există meci „sigur”.
La feminin, Emma Raducanu a reușit o victorie muncită, în fața unei adversare tenace, în trei seturi. Jocul ei nu e încă la nivelul din 2021, dar emoția cu care joacă în fața publicului britanic e contagioasă. Personal, îmi doresc mult să o văd revenind în top – are acea sclipire rară, chiar dacă presiunea a fost imensă după titlul de la US Open.
☔ Plouă, dar e Wimbledon
Desigur, nu putea lipsi ploaia – acel ingredient tipic londonez care întrerupe meciurile, dar nu și magia turneului. Terenurile acoperite, însă, au ținut spectacolul în viață, iar publicul – cu pălării, umbrele și ceaiuri fierbinți – pare că savurează fiecare moment.
📝 Concluzie
Wimbledon nu e doar un turneu de tenis – e o stare de spirit. Iar Ziua 3 ne-a reamintit de ce ne îndrăgostim în fiecare an de acest sport: pentru emoție, luptă, eleganță și poveștile care se scriu pe fiecare teren.
Eu unul am rămas din nou cu ochii lipiți de meciuri, făcând pauze doar cât să-mi fac o cafea și să notez câteva gânduri. Wimbledon e o sărbătoare a tenisului, dar și un refugiu personal – unde liniștea, eleganța și lupta se împletesc perfect.
Abia aștept ziua 4 🎾
🎾 Ziua 4 la Wimbledon 2025 – Eleganță, dramă și un strop de magie britanică
Wimbledon nu e doar un turneu. E un ritual, un poem scris pe iarba perfect tunsă de la All England Club. Iar ziua a patra din această ediție a fost, fără exagerare, o simfonie de tenis pur. Din tribunele virtuale sau reale, am trăit fiecare punct cu inima strânsă și cu gândul că tenisul de iarbă are o poezie pe care alte suprafețe nu o pot reda.
🌟 Alcaraz – instinct, artă și autoritate
Carlos Alcaraz pare că a învățat limba ierbii mai repede decât ne-am fi așteptat. Meciul din turul doi a fost o demonstrație de forță, dar și de rafinament. Slice-urile i-au fost armă, dar și invitație la duel. L-am privit jucând cu un zâmbet ușor ironic – acel zâmbet care spune: „Încă nu am arătat tot ce pot.”
A câștigat clar, dar nu a fost vorba doar despre scor. A fost vorba despre prezență. Despre calmul cu care se plimba între puncte, despre cum își ridica privirea spre cerul londonez, ca și cum întreba dacă e în regulă să mai danseze încă un set.
Pe cealaltă parte a tabloului, Jannik Sinner a continuat să îmbine eleganța cu eficiența. Nu a pierdut niciun set în această zi, dar mai important, nu a pierdut niciun moment din conexiunea cu fanii. În tăcerea tensionată de pe Centre Court, reverul său în lung de linie a fost ca o lovitură de violoncel – adâncă, precisă, emoționantă.
Personal, îl simt tot mai mult ca un viitor campion aici. Are acea liniște interioară pe care doar marii o au. E calm fără să fie rece, și calculat fără să fie robotic.
Marin Cilic îl oprește pe favoritul britanic Jack Draper.
Un șoc total: Marin Cilic (36 de ani) l-a învins pe Jack Draper, cap de serie nr. 4 și speranță locală, cu 6‑4, 6‑3, 1‑6, 6‑4, eliminându-l în turul doi . Cilic, revenit după multiple intervenții la genunchi, a folosit experiența și un serviciu exploziv (16 ași!) pentru a demonstra că vârsta nu înseamnă neapărat declin . Draper nu a reușit să construiească potențialul muncă în jurul bascului cvasi-defensiv oferit de Cilic – și a fost eliminat, pierzând încă o ocazie pentru trofeu pe iarba de la Wimbledon.
Novak Djokovic, cap de serie nr. 6, a făcut spectacol pe Centre Court, învingându-l pe Dan Evans cu 6‑3,6‑2,6‑0 .
În turneul feminin, Iga Swiatek a revenit după un început slab și s-a impus 5‑7,6‑2,6‑1, iar Barbora Krejcikova, campioană en‑titre, a trecut de Caroline Dolehide în trei seturi.
Au mai părăsit competiția: Tommy Paul (13), Macháč (21), Auger-Aliassime (25) – creație de imprevizibilitate și potențial pentru o parte inferioară a taboului.
În ziua 4, am simțit că trăiesc din nou visul acela vechi al sportului nobil. Chiar și de pe canapea, Wimbledon te face să stai mai drept, să respiri mai adânc, să speri mai curat.
🎾 Astăzi ne așteaptă ziua a cincea. Dar, ziua a patra a fost un poem pe iarbă. Și eu am fost acolo – măcar cu sufletul.
🎾 Ziua 5 la Wimbledon – Sub soarele londonez, nervi tari și revelații neașteptate
Ziua a 5-a de la Wimbledon 2025 a fost una care mi-a amintit, din nou, de ce acest turneu are un loc special în inima mea. Nu e doar despre iarba perfect tunsă, despre tradiție sau despre albul imaculat al echipamentului. Este despre povestea fiecărui meci – despre lupta interioară, despre curajul tăcut al celor care știu că o minge poate schimba un destin.
Este despre povestea fiecărui meci – despre lupta interioară, despre curajul tăcut al celor care știu că o minge poate schimba un destin.
Alcaraz – regele în devenire pășește cu încredere
Carlos Alcaraz a demonstrat încă o dată de ce este considerat unul dintre cei mai compleți jucători ai generației sale. L-a învins pe germanul Jan-Lennard Struff cu 6-1, 3-6, 6-3, 6-4, într-un meci în care și-a arătat gama largă de lovituri, dar și capacitatea de a gestiona momentele grele. Nu e doar forță sau tehnică – e inteligență în joc, acea calitate rară care transformă un sportiv bun într-un campion legendar.
Sabalenka – sabie necruțătoare pe terenul central
Aryna Sabalenka a avut parte de o adversară extrem de motivată în Emma Raducanu, însă a reușit să câștige cu 7-6(6), 6-4, într-un duel care a ținut publicul britanic în suspans. Raducanu a arătat un tenis solid și multă maturitate, dar Sabalenka a fost pur și simplu mai puternică mental în momentele-cheie.
A fost genul de meci care te face să apreciezi nu doar loviturile spectaculoase, ci și tăria de caracter. Sabalenka nu a clacat nici când tribunele vibrau pentru Emma – iar asta spune multe despre evoluția ei ca sportivă.
Siegemund – experiența bate rankingul
Una dintre marile surprize ale zilei a venit din partea Laurei Siegemund, care a trecut fără emoții de Madison Keys (6-3, 6-3). A fost genul de prestație care nu doar că șochează, ci inspiră. La 37 de ani, Siegemund a jucat un tenis tactic impecabil, lăsând impresia că știe fiecare colț al terenului mai bine decât adversara ei.
Pentru mine, astfel de povești sunt esența Wimbledonului: nu contează vârsta, nu contează clasamentul – ci cum joci într-o zi care poate fi a ta.
Sonay Kartal & Cameron Norrie – speranțe britanice înflorite
Publicul londonez a avut motive de entuziasm, odată cu calificarea Sonayei Kartal în turul următor, după o victorie în trei seturi, și cu performanța solidă a lui Cameron Norrie, care a trecut de argentinianul Etcheverry într-un meci dificil. Atmosfera din jurul britanicilor e mereu electrică, dar și presiunea e pe măsură – iar azi au făcut față cu brio
Pentru mine, ziua 5 a fost o lecție despre răbdare, curaj și pasiune. E ușor să aplaudăm marile nume, dar adevărata frumusețe a Wimbledonului stă în poveștile mai mici – acelea care nu prind poate titluri mari, dar care lasă o urmă în sufletul oricărui iubitor de sport.
Și da, încă o dată m-am trezit zâmbind la final de zi, recunoscător că sportul mai poate spune povești care ne mișcă – chiar și printre umbrele și soarele schimbător al Londrei.
🎾Ziua 6 la Wimbledon: Iarba înverzește, speranțele cad
Ziua 6 de la Wimbledon a fost una care a lăsat urme – nu doar în iarbă, ci și în inimile fanilor. Un amestec savuros de confirmări și răsturnări, în care marii favoriți și-au căutat drumul printre emoții, presiune și, mai ales, imprevizibilul pur al sportului pe iarbă.
Djokovic – un duel între prieteni și rivali
Novak Djokovic a avut parte de un meci cu rezonanțe aparte: în fața lui, tânărul și talentatul Miomir Kecmanovic, conaționalul său și unul dintre acei jucători pe care Novak i-a ghidat în carieră. Dar pe teren, prietenia s-a transformat în duel autentic. Djokovic a fost, cum îl știm, stăpân pe el în momentele-cheie. Pentru mine, Novak rămâne definiția concentrării absolute.
Sinner – alt ritm, alt turneu
Jannik Sinner pare că e tot mai mult “jucătorul de Grand Slam” pe care lumea îl aștepta. În ziua 6, a câștigat fără emoții, cu acel mix de precizie, agresivitate calculată și atitudine relaxată care îl face atât de periculos. Îmi place stilul lui – are un aer de eleganță tăcută, dar în același timp o forță care sparge liniștea în fiecare forehand.
Mensik, afară prematur – o lecție dură
Poate cel mai trist moment al zilei a fost eliminarea tânărului Jakub Mensik. Intrase în turneu cu un val de entuziasm și curaj, dar azi realitatea ierbii l-a lovit frontal. Nu a fost ziua lui, iar adversarul a știut exact unde să lovească. Mensik are timp, dar Wimbledonul nu iartă lipsa de luciditate. Îmi place de el, dar ziua 6 i-a fost un duș rece.
Pe tabloul feminin: Rybakina și Kasatkina, surprinse și eliminate
Ziua a fost dură pentru fanii Rybakinei și Kasatkinei. Ambele eliminate neașteptat. Rybakina, fostă campioană, a fost vizibil frustrată de propriile erori și de ritmul impus de adversara ei. Nu e ușor să vezi o campioană părăsind scena atât de devreme, dar Wimbledonul nu e despre trecut – ci despre ce aduci azi pe teren.
Kasatkina a fost poate și mai surprinzătoare. A fost dominată de o jucătoare mai agresivă, mai hotărâtă, mai dispusă să riște. Ai senzația că uneori joacă prea prudent – iar azi, acea prudență i-a fost fatală.
Iga Swiatek – adaptare perfectă
Iga a câștigat cu încredere. A fost din nou acolo, cu jocul ei metronomic, lucid și dureros de precis. Pe iarbă nu e terenul ei preferat, dar în ziua 6, a arătat o maturitate tactică remarcabilă. A știut când să apese accelerația, când să recurgă la răbdare și cum să transforme fiecare punct într-un avantaj psihologic. E liniștitoare de urmărit – genul de jucătoare care te face să crezi în claritate.
Mirra Andreeva – viitorul e deja prezent
Dacă cineva încă nu a remarcat-o pe Mirra Andreeva, ar trebui să-și seteze notificări pe meciurile ei. Azi a fost în elementul ei: agresivă, creativă, mereu cu un pas înaintea adversarei. Are doar 17 ani, dar joacă precum cineva cu 10 sezoane de Grand Slam în spate. E acel gen de tânără stea care nu cere voie, ci intră cu forța pe scenă. Și da, personal, cred că Wimbledonul viitor va fi despre ea.
Ziua 6 mi-a oferit tot ce aștept de la Wimbledon: dramatism, răsturnări, lecții. Îmi dau seama, an de an, că aici nu e vorba doar de cine lovește mingea mai tare. Ci de cine își păstrează mintea limpede când iarba alunecă sub picioare.
Iar când vezi o adolescentă ca Andreeva jucând fără teamă și un veteran ca Djokovic zâmbind calm în mijlocul presiunii, îți dai seama că tenisul e cel mai frumos sport al contrastelor.
Ziua 7: Sub soarele de iulie, tensiunea crește. Sabalenka lovește tare, Anisimova renaște, iar Norrie îl încurcă pe Jarry.
Ziua 7 la Wimbledon a venit cu promisiunea clasică a unei duminici în care totul poate fi posibil. M-am trezit cu senzația aia familiară: azi o să se întâmple ceva. Și s-a întâmplat. Fiecare teren a fost o scenă de teatru pur, unde emoțiile au bătut forța, dar uneori și invers. De la eleganța cu care se aude mingea în iarbă, la pumnii strânși ridicați spre cer, Wimbledonul și-a continuat magia — și, sincer, nici nu mi-am dat seama cum au trecut orele.
Carlos Alcaraz vs Andrey Rublev – O lecție de supraviețuire
Alcaraz a început meciul contra lui Rublev ca un boxer talentat care uitase garda acasă. Rublev, flămând de un rezultat mare pe iarbă, a venit hotărât, agresiv, precis. I-a luat primul set lui Carlos și a tăiat din energia lui obișnuită cu lovituri în forță și retururi devastatoare. Dar Alcaraz… ei bine, Alcaraz e construit din altceva. A rezistat, a întors schimburi imposibile și, mai ales, a făcut ceea ce îl definește: a jucat cu inimă. Rublev a fost colosal în momente, dar când meciul a cerut suflet, Carlos a răspuns. Poate că nu a fost cel mai estetic meci al lui, dar a fost unul matur, unul care spune că spaniolul e pregătit să sufere ca să câștige.
Cameron Norrie vs Nicolás Jarry – Britanicul, din nou erou pe iarba de acasă
Recunosc: am crezut că Jarry va trece de Norrie. Chilianul venea cu un joc solid, cu un serviciu greu de citit și cu încredere. Dar Norrie e omul care, pe iarba londoneză, devine altceva. N-a fost un meci spectaculos în sensul clasic — multe greșeli, momente în care ritmul a scăzut — dar a fost intens și muncit. Norrie s-a agățat de fiecare punct, a jucat cu publicul și, mai ales, a reușit să-l destabilizeze psihologic pe Jarry exact când conta. Cred că, pentru mulți dintre noi, Norrie nu e un star, dar azi a jucat ca un campion care nu are nevoie de luminile scenei ca să strălucească.
Amanda Anisimova – o revenire care încă impresionează
Dacă ți-era dor de Amanda Anisimova, acum e momentul să-ți reamintești de ce tenisul ei părea destinat gloriei. În meciul de azi, a arătat că nu și-a pierdut nici mâna, nici instinctul. Reverul ei, tot atât de curat și liniar cum îl țineam minte, a făcut ravagii în fața unei adversare mai clasate. Nu știu dacă va merge mult mai departe în turneu, dar știu sigur că azi mi-a reamintit cum se joacă un tenis sincer, fără mască, fără frică.
Aryna Sabalenka – forța pură care nu mai are nevoie de scuze
Sabalenka a jucat așa cum o știu și cum o admir: explozivă, imprevizibilă, dar acum și mult mai echilibrată emoțional. Ani de zile i s-a reproșat că nu are finețe. Azi, însă, și-a folosit puterea cu cap și a dominat fără să distrugă ritmul. Când servește bine și e calmă, devine aproape imposibil de oprit. Azi, exact asta a fost.
Sabalenka a jucat așa cum o știu și cum o admir: explozivă, imprevizibilă, dar acum și mult mai echilibrată emoțional. Ani de zile i s-a reproșat că nu are finețe. Azi, însă, și-a folosit puterea cu cap și a dominat fără să distrugă ritmul. Când servește bine și e calmă, devine aproape imposibil de oprit. Azi, exact asta a fost.
Ziua 7 mi-a arătat că Wimbledonul știe să își dozeze momentele: puțin haos, puțin lirism, puțin suspans. Iar eu, deși am văzut zeci de turnee, tot mă trezesc strângând din pumni pentru un break, sau așteptând cu respirația tăiată un challenge.
E despre tenis, da — dar mai ales e despre ce ne face acest sport să simțim. Iar azi, pe iarba de la All England Club, s-a simțit din plin.
Ziua 8 🎾Wimbledon în oglindă: între suferința lui Dimitrov și visul lui Shelton
Ziua 8 de la Wimbledon a avut acel mix perfect de meciuri dramatice, revelații surprinzătoare și reveniri spectaculoase – tot ce iubim la All England Club. Iată ce a captivat atenția fanilor și de ce, pentru mine, măsurile de eleganță și suferință sunt esența magică a ierbii londoneze.
🔹 Sinner scapă miraculos
Jannik Sinner, numărul 1 mondial, a avut un început dificil pe Centre Court. Grigor Dimitrov conducea 6–3, 7–5, 2–2, când … s-a accidentat la pectoral și a abandonat în fața unui Sinner vizibil extenuat . Așa s-a încheiat pentru mine una dintre cele mai cinemate scenarii: ambiție brusc oprită de durere. Totuși, Sinner merge mai departe, dar rămâne întrebarea – dacă ar fi fost altfel, ce duel am fi văzut?
🔹 Djokovic – revenire de campion
Novak Djokovic a scăpat de o surpriză majoră. După ce a cedat clar primul set în fața lui Alex de Minaur (1–6), sârbului i-a revenit ritmul – 6–4, 6–4, 6–4 – și a obținut calificarea în sferturile de finală pentru a 16-a oară . Munca sa de bază, răbdarea la fileu și forța mentală – toate s-au regăsit într-un Djokovic mai „uman” decât de obicei, dar la fel de eficient.
🔹 Evadare americană: Shelton
Ben Shelton a semnat unul dintre momentele mele preferate: 3–6, 6–1, 7–6(1), 7–5 contra lui Lorenzo Sonego, în al patrulea set reușind un break crucial la 5–6 . Să fii debutant în sferturi și să ai nervi de oțel pe iarba londoneză – acel meci a transmis o energie imensă și speranță pentru noua generație.
🔹 Reginele ierbii: Swiatek & Andreeva
Iga Swiatek a confirmat statutul de favorită în jumătatea de tablou feminin: 6–4, 6–1 cu Clara Tauson, arătând un joc solid și constant . Iar Mirra Andreeva (18 ani) a captat atenția cu victoria 6–2, 6–3 în fața Emmei Navarro, atingând pentru prima oară sferturile la Wimbledon . O combinație savuroasă între grație și prospețime juvenilă.
📝 Concluzie
Ziua 8 a fost meditativă: am văzut durerea întrerupând un meci cu potențial, elanul tinerei generații și măiestria veteranilor. Pentru mine, Wimbledon este acel melanj – emoție pură, tehnică impecabilă și poveste în fiecare schimb de mingi.
🎾 Ziua 9 la Wimbledon – Eleganță, Adrenalină și Tehnologie Dusă la Limită
Ziua a 9‑a de la Wimbledon a fost… pur și simplu electrică. Atmosfera de la Centrul Court – dar și de pe celelalte arene – a puls-at datorită confruntărilor care au conturat tablourile semifinalelor, în timp ce tehnologia a fost iarăși protagonistă. Dar înainte de toate:
🎾 Sclipiri pe iarba londoneză
Aryna Sabalenka, deși a cedat primul set în fața experimentatei Laura Siegemund, și-a arătat colții și determinarea: 4–6, 6–2, 6–4, o revenire spectaculoasă ce i‑a adus calificarea în semifinală .
6(11-9) în fața Anastasiei Pavlyuchenkova, impunându-se în finalul tensionat al setului secund .
🔥 Băieții în luptă
În duelul “înalților”, Taylor Fritz s‑a impus în patru seturi (6–3, 6–4, 1–6, 7–6) în fața lui Karen Khachanov, într-un meci marcat de un glitch al sistemului electronic, la începutul setului 4, care a generat confuzie în tribune .
Însă vedeta zilei a fost Carlos Alcaraz, care, în gest de maestru, a dominat-o fără drept de apel pe speranța locală Cameron Norrie: 6–2, 6–3, 6–3 – un recital de finețe, încheiat în doar o oră și 39 de minute .
⚙️ Tehnologie versus tradiție
Am asistat din nou la derapaje ale sistemului de linii electronice – un “fault” afișat eronat, oprit după proteste, și repus în funcțiune – ceea ce readuce dezbaterea despre câtă tehnologie e prea multă într-un turneu iconic precum Wimbledon.
Ziua a 9‑a a fost o simfonie a contrastelor: un spectacol contestat de ritmuri electronice, dar umanitizat de reveniri emoționante și performanțe impecabile. Sabalenka m‑a impresionat prin grit și rezistență, Fritz mi-a generat adrenalina tipică unui thriller, iar Alcaraz mi-a amintit de ce îl urmăresc: eleganță, viteză, tărie mentală. Deși muza tehnologică își revendică un rol tot mai important, rămân fanul pur și simplu: al sportului cu balon alb, iarbă proaspătă și inimă deschisă. Succes tuturor pentru semifinalele care promite cine cu cine – și voi fi acolo, cu sufletul pe fileu!
🎾Ziua 10 la Wimbledon – Când curajul întâlnește clasa și tinerețea provoacă destinul
În fiecare vară, Wimbledon ne dăruiește nu doar meciuri, ci lecții. Lecții despre răbdare, ambiție, eleganță și – uneori – despre felul în care tinerețea explodează ca o scânteie pe iarba verde. Ziua 10 a fost exact asta: o combinație de contraste. Vechi vs. nou. Putere vs. precizie. Foc interior vs. gheață controlată.
Sinner vs. Shelton – forță brută vs. perfecțiune calculată
Ben Shelton a venit pe teren cu toată energia Americii tinere, cu serviciul său tunet și cu dorința clară de a zdruncina ordinea lucrurilor. Dar Jannik Sinner? A fost o lecție de luciditate. Italianul a neutralizat explozia lui Shelton cu un calm chirurgical. Nu s-a lăsat atras în jocul haotic, n-a clipit când au venit as-urile, și – poate cel mai important – nu și-a pierdut cumpătul nici când tribunele îl trăgeau spre dramatism.
Ce m-a impresionat? Faptul că Sinner nu joacă doar pentru a câștiga. Joacă pentru a impune un standard. Pentru el, fiecare punct e un act de construcție, nu de supraviețuire.
Djokovic vs. Cobolli – maestrul și ucenicul
Poate cel mai emoționant meci al zilei, nu prin scor, ci prin context. Flavio Cobolli a jucat cel mai curajos tenis al său împotriva unei legende însetate de eternitate. Novak Djokovic, cu toate durerile sale vizibile, nu a fost acel Djoker înspăimântător de altădată, dar a fost suficient de bun încât să închidă poarta spre semifinale în nasul unui italian cu inima cât terenul.
Cobolli mi-a dat speranță. Nu prin faptul că a luat un set sau că a forțat momente-cheie, ci prin atitudinea lui – deloc servilă, ci demnă. A fost ca un duel între generații, dar fără ranchiună. Aș spune chiar cu un soi de respect reciproc tăcut. Djokovic știe că nu va fi veșnic. Cobolli pare că înțelege că momentul lui e aproape.
Swiatek vs. Samsonova – luptă dură, finală clară
Nu a fost deloc un meci lejer pentru lidera mondială. Liudmila Samsonova a venit pe teren cu intenția clară de a o zdruncina pe Swiatek – și a reușit pe alocuri, cu serviciul ei puternic și stilul agresiv. Au fost momente tensionate, schimburi de mingi electrizante, dar Swiatek a știut exact când să apese pe accelerație.
Am văzut-o mai agresivă decât în meciurile anterioare de pe iarbă, mai dispusă să iasă din zona ei de confort. A fost o Swiatek poate nu perfectă, dar clar mai determinată decât în alte campanii de la Wimbledon. M-a impresionat cum și-a calibrat jocul după ce a pierdut teren în setul secund – ca și cum a apăsat un buton intern de „reset”.
Adaugă aici textul pentru subtitlu
Mira Andreeva e, fără îndoială, viitorul. Dar în meciul contra Belindei Bencic, prezentul și-a spus cuvântul. Elvețianca a jucat cu o claritate tactică aproape dezarmantă. Nu a fost un tenis spectaculos – ci unul eficient, matur, construit pas cu pas. Andreeva a început bine, cu entuziasmul și curajul specific vârstei, dar Bencic a fost acolo la fiecare greșeală de timing, a mușcat din fiecare secundă de ezitare.
Ce mi-a plăcut la Bencic e felul în care a ținut ritmul fără să se lase dusă de val. A fost o lecție de răbdare. Iar în fața unei jucătoare ca Andreeva, care poate oricând scoate o lovitură de pe altă planetă, asta e o armă decisivă.
📝 Concluzie – Wimbledonul își pregătește moștenitorii
Ziua 10 a fost despre trecerea de ștafetă. Nu completă, dar vizibilă. Djokovic încă rezistă, dar din ce în ce mai des e provocat. Sinner pare pregătit să devină liderul unei noi ere. La fete, Andreeva și Samsonova sunt exemple clare că nu mai există certitudini. Doar potențial exploziv.
Privind înapoi, realizez că Wimbledonul de anul acesta nu e doar despre campioni. E despre cei care au curajul să-i provoace.
Și da, am încheiat seara cu acel gând care revine mereu în a doua săptămână: „ce noroc că trăim în era asta a tenisului.”