De la Pronosport, la pariurile sportive de azi

Pentru cei mai noi membri ai comunităţii nostre, dar şi pentru cei „cu vechime”, propunem astăzi un scurt istoric al pariurilor sportive în România.

Aşadar, înfiinţarea Loteriei Române se datorează unui – n-o să ghiciţi! – medic chirurg, pe nume Thoma Ionescu. În anul 1906, el reuşeşte să-l convingă pe regele Carol I de utilitatea organizării unei astfel de agenţii. Iniţial, banii rămaşi după premierea câştigătorilor erau destinaţi asistenţei sanitare, sprijinirii sportului, a căminelor de bătrâni sau orfanilor.

După Al Doilea Război Mondial, pe lângă tombole sau vânzarea de lozuri, Loteria Română vine cu o ofertă de nerefuzat pentru iubitorii de sport: pariurile sportive. Astfel, începând cu anul 1954, în cadrul noii secţiuni Pronosport începe se să parieze pe meciuri de fotbal. Acestea erau doar din campionatul naţional, campionatul italian, cupele europene şi campionatul mondial. Pe un bilet se puteau pune maximum 13 meciuri. pronosport

omologare rezultate pronosport

Radioul şi comunitatea pariorilor

Comparând cu ceea ce se întâmplă astăzi, oferta pare destul de limitată, dar pentru perioada de până în 1989 era mai mult decât generoasă. Mai ales că mijloacele de informare erau destul de puţine. A aştepta rezultatele în ziarul de a doua zi era supliciul suprem. Aşa că, atunci când erau meciuri (şi erau vreo 5-6 divizii de fotbal numai în campionatul intern), radioul era cea mai minunată invenţie scornită de mintea omenească.

Pornit cu 10-15 minute înainte, să fii sigur că nu pierzi vreun rezultat, te ajuta să-ţi îmbunătăţeşti inclusiv cunoştinţele de geografie. Asta pentru că, înaintea emisiunilor sportive, o voce impersonală (cam ca a dispecerilor din gară, care anunţă mersul trenurilor), te informa asupra cotaţiilor apelor Dunării şi râurilor din România…

Tot pariurile sportive te învăţau şi ceva matematică, pentru că pariorii care se respectau aveau caiete de notiţe cu rezultatele de-a lungul timpului. Îşi făceau singuri statisticile, calculau probabilităţi şi elaborau sisteme de joc.

Exista şi un fel de comunitate a pariorilor, organizată oarecum ad-hoc, pentru că o altă sursă de informare era… coada de la agenţiile unde se plasau biletele. În fiecare cartier era cel puţin o astfel de agenţie, aşa că pariorii se cunoşteau deja între ei, veneau cu notiţele personale, făceau schimb de informaţii şi de experienţă şi chiar se organizau să meargă împreună la meciurile echipelor locale.

Alţii, mai siguri pe sistemul lor şi mai puţin sociabili, îşi trimiteau uneori odraslele să le pună biletele. Şi cum asta se făcea în cadrul agenţiilor Loto, nici nu era greu: „Uite, ia 3 lei, să-ţi iei un loz! Şi dacă tot te duci, pune şi biletul ăsta pentru mine!”. loto pronosport

pronosport rezultate

Teletextul şi casele de pariuri

Imediat după 1990, când s-au deschis graniţele, prima mare nebunie, inclusiv pentru istoria pariurilor, a fost… televizorul cu teletext. Un fel de precursor al electronicelor smart de azi (dar nu chiar aşa inteligent!), unde pe pagina diverselor posturi tv erau afişate rezultatele live ale meciurilor pe care ai pariat. Nu mai erai nevoit să stai lipit de radio sau să apelezi la prieteni pentru a afla cum s-a terminat un meci, pentru că aveai totul la îndemână. Acest lucru a dus, pe de o parte, la apariţia a numeroase case de pariuri, iar pe de altă parte, la întâlniri tot mai rare ale celor care obişnuiau să parieze la Pronosportul clasic. loto prono – loto porno omologare rezultate pronosport

Comunitatea online

În timp, oferta de pariere s-a diversificat, azi putând să pariezi aproape pe orice. Mai mult, pentru că este mai comod să faci lucrul acesta de acasă, atunci când ai chef sau timp sau inspiraţie, în prezent pariurile sportive s-au mutat aproape exclusiv online; la fel şi comunitatea celor care iubesc sportul şi pariurilor.
Astfel că şi noi, cei de la „Golden Tips”, vă aşteptăm alături de noi tot online, pe pagina web, pe facebook şi telegram. pronosport rezultate

Comunitatea Golden Tips este platforma unde pasionaţii de sport şi pariuri sportive urmăresc meciurile împreună, se ghidează după principii responsabile de bankroll management şi nu deţin nicio legătură sau afiliere cu casele de pariuri. Hai să vedem meciurile şi sporturile noastre preferate împreună. Stay Golden!

Vă aşteptăm alături de noi în cea mai mare comunitate de pariuri sportive, „Golden Tips”,
pentru a ne bucura împreună de frumuseţea fotbalului de performanţă cu fenomenul GOLDEN!

Te aşteptăm şi în grupul Telegram Free să facem cunoştinţă!

Stay Golden! We reward fidelity!

Facebook
Twitter
LinkedIn

1 thought on “Apariţia pariurilor sportive în România”

Leave a Comment

Shopping Cart

Golden Tips' copyright protection!