Meciuri 2021- statistica şi strategii de viitor

În cadrul acestei pagini, vom arăta situaţiile structurate pe zile, referitor la meciurile jucate în Grupul Golden Tips Founders. Sistemul nostru de joc arată o bancă iniţială, parcursul meciurilor, respectiv, WIN sau LOST şi implicit, profitul sau pierderea obţinute. Dimensiunea băncii este la latitudinea fiecărui jucător în parte însă, este formată din 2000 de unităţi. O unitate poate avea orice valoare, este folosită pentru a se putea observa gradul de multiplicare.

Retrospectiva anului 2021 – Statistica meciurilor GoldenTips Exclusive – 1.05-31.12.2021

Anul 2021 s-a dovedit a fi unul foarte productiv in Comunitatea GoldenTips Exclusive inca de la debut. Am reusit sa avem profit in fiecare luna analizata dupa principiul celor 2000 de unitati. Asadar cine a debutat cu 2000 unitati monetare (fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] am terminat anul cu 38576 unitati, echivalentul unei cresteri de 1928%. Asadar, vedeti ce joaca adminii Golden, respectati-va banca si pasiunea voastra poate fi si productiva.

 

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 31.12.2021

Statistica zilei de 31.12.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 6  bilete cu cote intre 1.42 si 1.62. Din fericire, din cele 6 de meciuri, 3 sunt WIN -50% din ele au fost WIN, insa  banca  a crescut cu 3.95%  si anume 79 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!statistica statistica

 

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 30.12.2021

Statistica zilei de 30.12.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 29  bilete cu cote intre 1.42 si 2.02. Din fericire, din cele 10 de meciuri, 5 sunt WIN -50% din ele au fost WIN, insa  banca  a crescut cu 5.5%  si anume 110 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

statistica statistica

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 29.12.2021

Statistica zilei de 29.12.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 14  bilete cu cote intre 1.42 si 2.22. Din fericire, din cele 14 de meciuri, 8 sunt WIN -57.14% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut cu 3.99%  si anume 79.8 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

statistica statistica

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 28.12.2021

Statistica zilei de 31.12.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 41  bilete cu cote intre 1.42 si 2.55. Din fericire, din cele 41 de meciuri, 25 sunt WIN -60.97% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut cu 8.6%  si anume 172 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

statistica meciuri statistica meciuri

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 27.12.2021

Statistica zilei de 27.12.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 29  bilete cu cote intre 1.42 si 2.42. Din fericire, din cele 29 de meciuri, 21 sunt WIN -72.41% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut cu 19.5%  si anume 390 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 26.12.2021

Statistica zilei de 26.12.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 7  bilete cu cote intre 1.42 si 1.93. Din fericire, din cele 7 de meciuri, 4 sunt WIN -57.14% din ele au fost WIN, insa  banca  a scazut cu 0.7%  si anume 14 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 25.12.2021

Statistica zilei de 25.12.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 4  bilete cu cote intre 1.57 si 1.95. Din fericire, din cele 4 de meciuri, 3 sunt WIN -75% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut cu 1.95%  si anume 39 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 24.12.2021

Statistica zilei de 24.12.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 12  bilete cu cote intre 1.44 si 1.96. Din nfericire, din cele 12 meciuri, 5 sunt WIN -41.67% din ele au fost WIN, insa  banca  a scazut cu 4.28%  si anume 85.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 23.12.2021

Statistica zilei de 23.12.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 18  bilete cu cote intre 1.42 si 2.8. Din fericire, din cele 18 meciuri, 12 sunt WIN -66.67% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut cu 9.475%  si anume 189.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 22.12.2021

Statistica zilei de 22.12.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 18  bilete cu cote intre 1.52 si 2.86. Din fericire, din cele 18 de meciuri, 9 sunt WIN -50% din ele au fost WIN, insa  banca  a scazut cu 4.925%  si anume 98.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 21.12.2021

Statistica zilei de 21.12.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 24  bilete cu cote intre 1.42 si 2.35. Din fericire, din cele 24 de meciuri, 14 sunt WIN -58.33% din ele au fost WIN, insa  banca  a scazut cu 2.45%  si anume 49 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive -20.12.2021

Statistica zilei de 20.12.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta face parte din categoria „uneori este mai bine sa te opresti”. Dupa ce analistii nostri au pierdut primele meciuri, s-au oprit pt a reduce nivelul de afectare a bancii. Aceasta a scazut cu 250 unitati si anume 12.5%. 

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 19.12.2021

Statistica zilei de 19.12.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta face parte din categoria „uneori este mai bine sa te opresti”. Dupa ce analistii nostri au pierdut primele meciuri, s-au oprit pt a reduce nivelul de afectare a bancii. Aceasta a scazut cu 250 unitati si anume 12.5%. 

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 18.12.2021

Statistica zilei de 18.12.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 11  bilete cu cote intre 1.5 si 2.57. Din fericire, din cele 11 meciuri, 9 sunt WIN -81.81% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut cu 12.55%  si anume 251 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 17.12.2021

Statistica zilei de 17.12.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 12  bilete cu cote intre 1.4 si 2.01. Din fericire, din cele 12 meciuri, 9 sunt WIN -75% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut cu 8.625%  si anume 172.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

 

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 16.12.2021

Statistica zilei de 16.12.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 14  bilete cu cote intre 1.42 si 2.13. Din fericire, din cele 14 de meciuri, 8 sunt WIN -57.14% din ele au fost WIN, insa  banca  a scazut cu 2.225%  si anume 44.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Retrospectiva primei jumatati a lunii decembrie- Statistica meciurilor GoldenTips Exclusive – 1.11-30.11

In perioada 1.12 – 15.12 banca a crescut cu 1301 unitati monetare, echivalentul a 65.05%. Asadar,  daca in data de 1 decembrie  debutam cu 2000 unitati monetare (fiecare unitate monetara poate valora oricat [0.50lei, 5 lei, 50 lei etc.] la 15 decembrie aveam cu 1301 unitati monetare in PLUS!!

Sa fie verde si restul lunii noiembrie!!!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 15.12.2021

Statistica zilei de 15.12.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 15  bilete cu cote intre 1.42 si 2.15. Din fericire, din cele 15 de meciuri, 9 sunt WIN -60% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut cu 3.325%  si anume 66.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 14.12.2021

Statistica zilei de 14.12.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 35  bilete cu cote intre 1.42 si 2.67. Din fericire, din cele 35 de meciuri, 26 sunt WIN -74.29% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut cu 25.025%  si anume 500.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 13.12.2021

Statistica zilei de 13.12.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 17  bilete cu cote intre 1.42 si 2.17. Din fericire, din cele 17 de meciuri, 10 sunt WIN -58.85% din ele au fost WIN, insa banca  a scazut cu 3.75%  si anume 75 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 12.12.2021

Statistica zilei de 12.12.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 18  bilete cu cote intre 1.42 si 2.02. Din fericire, din cele 18 de meciuri, 9 sunt WIN -50% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut cu 3.7%  si anume 74  unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 11.12.2021

Statistica zilei de 11.12.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 12  bilete cu cote intre 1.42 si 2.12. Din fericire, din cele 12 de meciuri, 9 sunt WIN -75% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut cu 8.25%  si anume 160.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

 

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 10.12.2021

Statistica zilei de 10.12.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 19  bilete cu cote intre 1.42 si 2.07. Din fericire, din cele 19 de meciuri, 11 sunt WIN -57.89% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut cu 0.375%  si anume 7.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 09.12.2021

Statistica zilei de 10.12.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 20  bilete cu cote intre 1.42 si 2.88. Din nefericire, din cele 20 de meciuri, 9 sunt WIN -45% din ele au fost WIN, iar  banca  a scazut cu 11.93%  si anume 238.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 08.12.2021

Ziua de 8 decembrie a fost una productiva in Comunitatea GoldenTips🍀🍀, ne-am distrat, ne-am urmarit si sustinut meciurile si am reusit sa crestem si banca!

🟢36,48% Bank grow
🟢66.67 win rate
🟢1,76 cota medie

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 07.12.2021

Statistica zilei de 07.12.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 19  bilete cu cote intre 1.42 si 2.27. Din fericire, din cele 19 de meciuri, 9 sunt WIN -47.37% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut cu 6.28%  si anume 125.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 06.12.2021

Statistica zilei de 06.12.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 33  bilete cu cote intre 1.42 si 2.07. Din fericire, din cele 33 de meciuri, 26 sunt WIN -78.79% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut cu 36.48%  si anume 729.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 05.12.2021

Statistica zilei de 05.12.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 44  bilete cu cote intre 1.42 si 3.3. Din fericire, din cele 44 de meciuri, 26 sunt WIN -59.09% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut cu 9.25%  si anume 185 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 04.12.2021

Statistica zilei de 04.12.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 28  bilete cu cote intre 1.42 si 3.45. Din nefericire, din cele 28 de meciuri,doar 24 sunt WIN -50% din ele au fost WIN, iar  banca  a scazut cu 7.7%  si anume 154 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 03.12.2021

Statistica zilei de 03.12.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 12  bilete cu cote intre 1.42 si 5. Din nefericire, din cele 12 de meciuri, doar 5  sunt WIN -41.67% din ele au fost WIN, iar  banca  a scazut cu 9.63%  si anume 192.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 02.12.2021

Statistica zilei de 02.12.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 9  bilete cu cote intre 1.42 si 2.09. Din fericire, din cele 9 de meciuri, 5 sunt WIN -55.56% din ele au fost WIN, iar  banca  a scazut cu 2.33%  si anume 46.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 01.12.2021

Statistica zilei de 01.12.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 29  bilete cu cote intre 1.42 si 3.56. Din fericire, din cele 29 de meciuri, 18 sunt WIN -62.07% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut cu 3.4%  si anume 68 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Retrospectiva lunii noiembrie- Statistica meciurilor GoldenTips Exclusive – 1.11-30.11

In perioada 1.11 – 30.11 banca a crescut cu 6796.83 unitati monetare, echivalentul a 339.84%. Asadar,  daca in data de 1 noiembrie  debutam cu 2000 unitati monetare (fiecare unitate monetara poate valora oricat [0.50lei, 5 lei, 50 lei etc.] la 30 noiembrie aveam cu 6796.83 unitati monetare in PLUS!!

Sa fie verde si restul lunii noiembrie!!!!!

Retrospectiva lunii noiembrie- Statistica meciurilor GoldenTips Exclusive – 1.11-30.11

In perioada 1.11 – 30.11 banca a crescut cu 6796.83 unitati monetare, echivalentul a 339.84%. Asadar,  daca in data de 1 noiembrie  debutam cu 2000 unitati monetare (fiecare unitate monetara poate valora oricat [0.50lei, 5 lei, 50 lei etc.] la 30 noiembrie aveam cu 6796.83 unitati monetare in PLUS!!

Sa fie verde si restul lunii noiembrie!!!!!

 

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 30.11.2021

Statistica zilei de 30.11.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 30  bilete cu cote intre 1.42 si 3.7. Din fericire, din cele 30 de meciuri, 21 sunt WIN -70% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut cu 18.35%  si anume 367 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 29.11.2021

Statistica zilei de 29.11.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 16  bilete cu cote intre 1.52 si 4.4. Din fericire, din cele 29 de meciuri, doar 15 sunt WIN – 51.72% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut cu 2.83%  si anume 56.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive –

Weekend 26.11.2021-28.11.2021

🔥🔥Un weekend pe cinste in GoldenTips Exclusive🔥🔥
🍀Weekendul 26 – 28 noiembrie a fost unul benefic pentru comunitate si impricit pentru bancile noastre.🔝🏦
🤩Am reusit sa pastram VIBE-ul bun, ne am sustinut favoritii si, datorita unui bankroll management bine stabilit, am reusit sa inregistram si o crestere frumoasa a bancii.✅

✨GOLDEN Weekend:

🟢102 bilete jucate

🟢68 ✅/34 ❌

🟢66.67% WIN Rate

🟢1.96 COTA medie

💥Hai si tu in GOLDEN TIPS acum!💥
.
🎁Luna decembrie aduce multe proiecte si implicit multe bilete si ar fi pacat sa nu le jucam impreuna!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 25.11.2021

Statistica zilei de 25.11.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 31  bilete cu cote intre 1.52 si 3.55. Din fericire, din cele 31 de meciuri, 19 sunt WIN – 61.29% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut cu 15.43%  si anume 308.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 24.11.2021

Statistica zilei de 24.11.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 30  bilete cu cote intre 1.52 si 11. Din fericire, desi din cele 30 de meciuri, doar 14 sunt WIN – 46.67% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut cu 16.6%  si anume 332 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

 

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 23.11.2021

Statistica zilei de 23.11.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 24  bilete cu cote intre 1.52 si 2.67. Din nefericire, din cele 24 de meciuri, doar 11 sunt WIN – 45.83% din ele au fost WIN, iar  banca  a scazut cu 9.025%  si anume 180.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 22.11.2021

Statistica zilei de 22.11.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 51  bilete cu cote intre 1.52 si 11.25. Din fericire, din cele 51 de meciuri, 34 sunt WIN – 66.67% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut cu 48.125%  si anume 962.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive –

Weekend 20.11.2021-21.11.2021

Statistica weekendului 20-21 noiembrie 2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Am inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Weekendul aceasta a fost alcatuit din 64  bilete cu cote intre 1.52 si 2.25. Din fericire, din cele 64 de meciuri, 46 sunt WIN – 71.875% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut cu 46.3%  si anume 926 unitati. Ne am petrecut sfarsitul de saptamana impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde luni!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 19.11.2021

Statistica zilei de 19.11.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 16  bilete cu cote intre 1.52 si 4.4. Din nefericire, din cele 16 de meciuri, doar 7 sunt WIN – 4.75% din ele au fost WIN, iar  banca  a scazut cu 6.75%  si anume 235 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 18.11.2021

Statistica zilei de 18.11.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 6  bilete cu cote intre 1.6 si 2.45. Din nefericire, din cele 6 de meciuri, doar 1 este WIN – 16.67% din ele a fost WIN, iar  banca  a scazut cu 10.7%  si anume 214 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 17.11.2021

Statistica zilei de 17.11.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 11  bilete cu cote intre 1.6 si 2.38. Din nefericire, din cele 11 de meciuri, doar 5 sunt WIN – 45.45% din ele au fost WIN, iar  banca  a scazut cu 5.05%  si anume 101 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 16.11.2021

Statistica zilei de 16.11.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 19  bilete cu cote intre 1.52 si 1.85. Din nefericire, din cele 19 de meciuri, doar 9 sunt WIN – 47.37% din ele au fost WIN, iar  banca  a scazut cu 8%  si anume 160 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Retrospectiva primei parti- Statistica meciurilor GoldenTips Exclusive – 1.11-15.11

In perioada 1.11 – 15.11 banca a crescut cu 3716.83 unitati monetare, echivalentul a 185.84%. Asadar,  daca in data de 1 noiembrie  debutam cu 2000 unitati monetare (fiecare unitate monetara poate valora oricat [0.50lei, 5 lei, 50 lei etc.] la 15 noiembrie aveam cu 3716.83 unitati monetare in PLUS!!

Sa fie verde si restul lunii noiembrie!!!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 15.11.2021

Statistica zilei de 12.11.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 18  bilete cu cote intre 1.52 si 2.70. Din nefericire, din cele 18 de meciuri, 7 sunt WIN – 38.88% din ele au fost WIN, iar  banca  a scazut cu 12.67%  si anume 253.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

 

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 14.11.2021

Statistica zilei de 12.11.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 26 de bilete cu cote intre 1.52 si 2.52. Din fericire, din cele 26 de meciuri, 15 sunt WIN – 57.69% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut cu 2.77%  si anume 55 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 13.11.2021

Statistica zilei de 12.11.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 31 de bilete cu cote intre 1.52 si 2.32. Din fericire, din cele 31 de meciuri, 27 sunt WIN – 87.09% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut cu 24.53%  si anume 490,5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 12.11.2021

Statistica zilei de 12.11.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2,5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 22 de bilete cu cote intre 1.52 si 4.39. Din fericire, din cele 22 de meciuri, 14 sunt WIN – 63,63% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut cu 6,83%  si anume 136,5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 11.11.2021

Statistica zilei de 11.11.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 21 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.45. Din nefericire, din cele 21 de meciuri, 9 sunt WIN – 42,85% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut cu 1,25%  si anume 25 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 10.11.2021

Statistica zilei de 10.11.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 26 de bilete cu cote intre 1.6 si 4.11. Din fericire, din cele 26 de meciuri, 14 sunt WIN – 53,84% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut cu 11,63%  si anume 232,5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 09.11.2021

Statistica zilei de 09.11.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 21 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.07. Din fericire, din cele 21 de meciuri, 13 sunt WIN – 61.90% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut cu 7.2%  si anume 144 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 08.11.2021

Statistica zilei de 08.11.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 31 de bilete cu cote intre 1.5 si 2.57. Din fericire, din cele 31 meciuri, 18 sunt WIN – 28.06% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut cu 3.875%  si anume 77.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 07.11.2021

🍀Ziua de 7 noimbrie a fost foarte productiva pentru membrii GoldenTips Exclusive!🔥

🟢Am debutat cu 2000 unitati monetare( asa cum stiti deja, 1 unitate monetară poate fi 0.10 bani, 0.50 etc. In functie de disponibilitățile fiecaruia)🏦

📌Oferta propusă de GoldenTips a constat in 44 de meciuri cu cote intre 1,44 si 2,62. Din fericire, din cele 44 de meciuri, 35 au fost win✅ asta însemnând un WIN Rate de 79,54%.

↗️Acest win rate a crescut Banca cu 864 unitati monetare, Echivalentul a 43,2%🔝

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 06.11.2021

Statistica zilei de 06.11.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 24 de bilete cu cote intre 1.5 si 2.32. Din fericire, din cele 24 meciuri, 17 sunt WIN – 70.83% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut cu 14.975%  si anume 299.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 05.11.2021

Statistica zilei de 5 Noiembrie 2021 a fost una extrem de productiva in GOLDENTIPS Exclusive! 📊✅

Ziua a debutat cu 2000 unitati monetare (o unitate monetară poate inseamna 0,10 bani, 0,50 bani etc. in functie de disponibilitatea fiecaruia)
ℹ️accesează “calculatorul mizei optime” disponibil pe platforma www.GoldenTips.ro pentru ajutor

Ziua a fost alcătuită din 30 de bilete cu cote intre 1,29 (Golden Steps) si 2,12. Din fericire, din cele 30 bilete, 25 au fost win – 83,33% WIN rate✅

🏦Creșterea înregistrată in banca a fost de 1257 unitati monetare – 62,85% 🔝

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 04.11.2021

Statistica zilei de 04.11.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 11 de bilete cu cote intre 1.5 si 1.93. Din fericire, din cele 11 meciuri, 8 sunt WIN – 72.72% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut cu 7.325%  si anume 146.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 03.11.2021

Statistica zilei de 03.11.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 11 de bilete cu cote intre 1.5si 2.15. Din fericire, din cele 11 meciuri, 7 sunt WIN – 63.63% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut cu 6.25%  si anume 132.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 02.11.2021

Statistica zilei de 02.11.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 5 de bilete cu cote intre 1.51 si 2.51. Din nefericire, din cele 5 meciuri, 2 sunt WIN – 40 % din ele au fost WIN, iar  banca  scazut cu 2.1%  si anume 42 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 01.11.2021

Statistica zilei de 01.11.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 18 de bilete cu cote intre 1.4 si 2.28. Din fericire, din cele 18 meciuri, 12 sunt WIN – 66.67% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut cu 7.525%  si anume 150.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Retrospectiva lunii octombrie- Statistica meciurilor GoldenTips Exclusive – 1.10-31.10

In perioada 1.10 – 31.10 banca a crescut cu 3701 unitati monetare, echivalentul a 185.05%. Asadar,  daca in data de 1 octombrie  debutam cu 2000 unitati monetare (fiecare unitate monetara poate valora oricat [0.50lei, 5 lei, 50 lei etc.] la 31 octombrie aveam cu 3701 unitati monetare in PLUS!!

Sa fie verde si luna noiembrie!!!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 31.10.2021

Statistica zilei de 31.10.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 21 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.13. Din fericire, din cele 21 meciuri, 11 sunt WIN – 52.38% din ele au fost WIN, insa  banca  a scazut cu 5.025%  si anume 100.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 30.10.2021

Statistica zilei de 30.10.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 22 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.92. Din nefericire, din cele 22 de meciuri, doar 9 sunt WIN – 40.90% din ele au fost WIN, iar  banca  a scazut cu 16.15%  si anume 323 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 29.10.2021

Statistica zilei de 29.10.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 22 de bilete cu cote intre 1.32 si 2.22. Din fericire, din cele 22 meciuri, 18 sunt WIN – 81.81% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut cu 19%  si anume 380 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 28.10.2021

Statistica zilei de 28.10.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 6 de bilete cu cote intre 1.6 si 3.45. Din nefericire, din cele 6 meciuri, doar 2 sunt WIN – 33.34% din ele au fost WIN, iar  banca  a scazut cu 2.53%  si anume 50.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 27.10.2021

Statistica zilei de 27.10.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 20 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.22. Din fericire, din cele 20 de meciuri, 13 sunt WIN – 65% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut cu 7.88%  si anume 157.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 26.10.2021

Statistica zilei de 26.10.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 18 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.09. Din fericire, din cele 11 meciuri, 20 sunt WIN – 55% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut cu 3.025%  si anume 60.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 25.10.2021

Statistica zilei de 25.10.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 21 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.10. Din fericire, din cele 21 meciuri, 12 sunt WIN – 55% din ele au fost WIN, iar  banca  a scazut cu 5.5%  si anume 110 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 24.10.2021

Statistica zilei de 24.10.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 29 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.95. Din fericire, din cele 29 meciuri, 20 sunt WIN – 68.96% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut cu 15.26%  si anume 305.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 23.10.2021

Statistica zilei de 23.10.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 27 de bilete cu cote intre 1.6 si 3.35. Din fericire, din cele 27 meciuri,22 sunt WIN – 81.48% din ele au fost WIN,iar  banca  a crescut cu 23.85%  si anume 477 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 22.10.2021

Statistica zilei de 22.10.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 22 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.1. Din fericire, din cele 22 meciuri,16 sunt WIN – 72.72% din ele au fost WIN,iar  banca  a crescut cu 9.25%  si anume 182.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 21.10.2021

Statistica zilei de 21.10.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 11 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.22. Din nefericire, din cele 11 meciuri,doar 4 sunt WIN – 36.36% din ele au fost WIN,iar  banca  a crescut cu 5.98%  si anume 119.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 20.10.2021

Statistica zilei de 20.10.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 12 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.87. Din cele 12 meciuri, 6 sunt WIN – 50% din ele au fost WIN,iar  banca  a scazut cu 1.33%  si anume 26.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 19.10.2021

Statistica zilei de 19.10.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 18 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.81. Din fericire, din cele 18 meciuri,12 sunt WIN – 66.67% din ele au fost WIN,iar  banca  a crescut cu 12.48%  si anume 249.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

 

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 18.10.2021

Statistica zilei de 18.10.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 19 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.91. Din nefericire, din cele 19 meciuri, doar 8 sunt WIN – 42.11% din ele au fost WIN,iar  banca  a scazut cu 7.75%  si anume 155 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 17.10.2021

Statistica zilei de 17.10.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 33 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.62. Din fericire, din cele 33 de meciuri, 18 sunt WIN – 51.43% din ele au fost WIN,iar  banca  a crescut cu  1.075%  si anume 21.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 16.10.2021

Statistica zilei de 16.10.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 31 de bilete cu cote intre 1.6 si 4.72. Din fericire, din cele 31 de meciuri, 21 sunt WIN – 67.74% din ele au fost WIN,iar  banca  a crescut cu 17.65%  si anume 353 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Retrospectiva primei jumatati a lunii octombrie- Statistica meciurilor GoldenTips Exclusive – 1.10-15.10

In perioada 1.10 – 15.10 banca a crescut cu 2399 unitati monetare, echivalentul 119.95%. Asadar,  daca in data de 1 octombrie debutam cu 2000 unitati monetare (fiecare unitate monetara poate valora oricat [0.50lei, 5 lei, 50 lei etc.] la 15 octombrie aveam cu 2399 unitati monetare in PLUS!!

Sa fie verde si cea de a doua parte a lunii oct!!!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 15.10.2021

Statistica zilei de 15.10.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 26 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.2. Din fericire, din cele 26 de meciuri, doar 19 sunt WIN – 73.07% din ele au fost WIN,iar  banca  a crescut cu 21.62%  si anume 432.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 14.10.2021

Statistica zilei de 14.10.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 25 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.52. Din fericire, din cele 26 de meciuri, doar 17  sunt WIN – 65.38% din ele au fost WIN,iar  banca  a crescut cu 10.98%  si anume 219.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 13.10.2021

Statistica zilei de 13.10.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 25 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.98. Din fericire, din cele 19  meciuri, 10  sunt WIN – 52.63% din ele au fost WIN,insa banca  a scazut cu 2.45%  si anume 49 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 12.10.2021

Statistica zilei de 12.10.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 25 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.13. Din nefericire, din cele 25 de meciuri, doar 11  sunt WIN – 44% din ele au fost WIN,iar  banca  a scazut cu 9,47%  si anume 189.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 11.10.2021

Statistica zilei de 11.10.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 36 de bilete cu cote intre 1.6 si 3.2. Din fericire, din cele 36 de meciuri, 20 sunt WIN – 55.56% din ele au fost WIN si  banca  a crescut cu 2.9%  si anume 58 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 10.10.2021

Statistica zilei de 10.10.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 58 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.27. Din fericire, din cele 58 de meciuri, 39  sunt WIN – 67.24% din ele au fost WIN si  banca  a crescut cu 21.43%  si anume 428.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 09.10.2021

Statistica zilei de 09.10.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 53 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.23. Din fericire, din cele 53 de meciuri, 38 sunt WIN – 71.69% din ele au fost WIN si  banca  a crescut cu 35.15%  si anume 703 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 08.10.2021

Statistica zilei de 08.10.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 23 de bilete cu cote intre 1.6 si 3.75. Din fericire, din cele 23 de meciuri, 15 sunt WIN – 65.22% din ele au fost WIN si  banca  a crescut cu 8.05%  si anume 161 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 07.10.2021

Statistica zilei de 07.10.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 18 de bilete cu cote intre 1.6 si 3.87. Din nefericire, din cele 18 de meciuri doar 7 sunt WIN – 38.88% din ele au fost WIN, iar banca  a scazut cu 10.1%  si anume 202 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

 

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 06.10.2021

Statistica zilei de 06.10.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 11 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.27. Din fericire, din cele 11 de meciuri, 6 sunt WIN – 54.54% din ele au fost WIN si  banca  a crescut cu 0.9%  si anume 18 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 05.10.2021

Statistica zilei de 05.10.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 16 de bilete cu cote intre 1.6 si 6.45. Din fericire, din cele 16 meciuri, 10 sunt WIN – 62.5% din ele au fost WIN si  banca  a crescut cu 5.6%  si anume 118 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 04.10.2021

Statistica zilei de 04.10.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 23 de bilete cu cote intre 1.6 si 8.10. Din pacate, din cele 23 de meciuri, 12 sunt WIN – 52.17% din ele au fost WIN ,iar banca a scazut cu 3.375%  si anume 67.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

 

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 03.10.2021

Statistica zilei de 03.10.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 25 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.39. Din fericire, din cele 25 de meciuri, 14 sunt WIN – 56% din ele au fost WIN si  banca  a crescut cu 5.6%  si anume 112 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 02.10.2021

Statistica zilei de 02.10.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 3 de bilete cu cote intre 1.6 si 8. Din fericire, din cele 35 de meciuri, 21 sunt WIN – 60% din ele au fost WIN si  banca  a crescut cu 30.9%  si anume 618 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 01.10.2021

Statistica zilei de 01.10.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 17 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.95. Din fericire, din cele 17 de meciuri, 9 sunt WIN – 52.94% din ele au fost WIN si  banca  a crescut cu 1.925%  si anume 38.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Retrospectiva lunii septembrie- Statistica meciurilor GoldenTips Exclusive – 1.09-30.09

In perioada 1.09 – 30.09 banca a crescut cu 1047.15 unitati monetare, echivalentul a 52.36%. Asadar,  daca in data de 1 septembride  debutam cu 2000 unitati monetare (fiecare unitate monetara poate valora oricat [0.50lei, 5 lei, 50 lei etc.] la 30 septembrie aveam cu 1047.15 unitati monetare in PLUS!!

Sa fie verde si luna octombrie!!!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive -30.09.2021

Statistica zilei de 25.09.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 27 de bilete cu cote intre 1.6 si 31.9. Din fericire, din cele 27 de meciuri, 15 sunt WIN – 55.55% din ele au fost WIN si  banca  a scazut cu o singura unitate. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 29.09.2021

Statistica zilei de 25.09.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 31 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.27. Din fericire, din cele 31 de meciuri, 20 sunt WIN – 64.51% din ele au fost WIN si  banca  a crescut cu 9.75%  si anume 195.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 28.09.2021

Statistica zilei de 25.09.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 29 de bilete cu cote intre 1.6 si 4.46. Din fericire, din cele 29 de meciuri, 19 sunt WIN – 65.51% din ele au fost WIN si  banca  a crescut cu 12.86%  si anume 257.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 27.09.2021

Statistica zilei de 25.09.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 13 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.74. Din fericire, din cele 13 meciuri, 7 sunt WIN – 53.84% din ele au fost WIN si  banca  a crescut cu 3.95%  si anume 79 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 26.09.2021

Statistica zilei de 26.09.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 46 de bilete cu cote intre 1.6 si 3.40. Din fericire, din cele 46 de meciuri, 24 sunt WIN -52.17% din ele au fost WIN, insa banca  a scazut cu 12.05%  si anume 241 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 25.09.2021

Statistica zilei de 25.09.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 33 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.51. Din fericire, din cele 33 de meciuri, 21 sunt WIN – 63.63% din ele au fost WIN si  banca  a crescut cu 9.75%  si anume 195 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 24.09.2021

Statistica zilei de 24.09.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 39 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.95. Din fericire, din cele 39 de meciuri, 22 sunt WIN – 56.41% din ele au fost WIN insa  banca  a scazut cu 0.375%  si anume 7.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

 

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 23.09.2021

Statistica zilei de 23.09.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 31 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.67. Din fericire, din cele 31 de meciuri, 21 sunt WIN – 67.74% din ele au fost WIN si  banca  a crescut cu 20.125%  si anume 402.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 22.09.2021

Statistica zilei de 22.09.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 23 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.87. Din nefericire, din cele 23  meciuri doar 11 sunt WIN -47.82% din ele au fost WIN ,iar  banca  a scazut cu 9.975%  si anume 199.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 21.09.2021

Statistica zilei de 21.09.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 23 de bilete cu cote intre 1.6 si 3.20. Din fericire, din cele 23  meciuri 13 sunt WIN – 56.52% din ele au fost WIN si  banca  a crescut cu 2.93%  si anume 58.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

 

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 20.09.2021

Statistica zilei de 20.09.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 15 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.15. Din nefericire, din cele 15  meciuri doar 6 sunt WIN – 40% din ele au fost WIN, iar  banca  a scazut cu 10.725%  si anume 214.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 19.09.2021

Statistica zilei de 19.09.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 18 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.32. Din nefericire, din cele 18  meciuri doar 4 sunt WIN – 22.22% din ele au fost WIN, iar  banca  a scazut cu 25.61%  si anume 512.2 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 18.09.2021

Statistica zilei de 18.09.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 16 de bilete cu cote intre 1.6 si 3.25. Din nefericire, din cele 16  meciuri doar 5 sunt WIN – 31.25% din ele au fost WIN, iar  banca  a scazut cu 16.53%  si anume 330.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 17.09.2021

Statistica zilei de 17.09.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 11 de bilete cu cote intre 1.6 si 1.95. Din nefericire, din cele 11  meciuri doar 5 sunt WIN – 45.45% din ele au fost WIN, iar  banca  a scazut cu 11%  si anume 220 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 16.09.2021

Statistica zilei de 16.09.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 15 de bilete cu cote intre 1.6 si 3.75. Din nefericire, din cele 15  meciuri doar 8 sunt WIN – 53.33% din ele au fost WIN, iar  banca  a scazut cu 1.875%  si anume 37.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Sa nu uitam si de biletul noptii, care a fost winn!!! 

Retrospectiva primei jumatati a lunii septembrie- Statistica meciurilor GoldenTips Exclusive – 1.09-15.09

In perioada 1.09 – 15.09 banca a crescut cu 1619 unitati monetare, echivalentul a 80.95%(crestere mai mare decat cea inregistrata in ultima parte a lunii august si anume 72.15%). Asadar,  daca in data de 1 septembride  debutam cu 2000 unitati monetare (fiecare unitate monetara poate valora oricat [0.50lei, 5 lei, 50 lei etc.] la 15 septembrie aveam cu 1619 unitati monetare in PLUS!!

Sa fie verde si cea de a doua parte a lunii septembrie!!!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 15.09.2021

Statistica zilei de 15.09.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 5 de bilete cu cote intre 1.6 si 1.88. Din nefericire, din cele 5  meciuri doar 2 sunt WIN – 40% din ele au fost WIN, iar  banca  a scazut cu 3.175%  si anume 63.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 14.09.2021

Statistica zilei de 14.09.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 5 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.8. Din nefericire, din cele 5 meciuri doar 2 sunt WIN – 40% din ele au fost WIN si  banca  a crescut  cu 1.175%  si anume 23.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 13.09.2021

Statistica zilei de 13.09.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 8 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.09. Din fericire, din cele 8 meciuri 5 sunt WIN – 62.5% din ele au fost WIN si  banca  a crescut  cu 2.375 %  si anume 47.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 12.09.2021

Sa nu uitam ca ziua de 12 septembrie a fost ON FIREEE!! Biletele saptamnii au explodat! 🔥🔥🔥

Statistica zilei de 7.09.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 32 de bilete cu cote intre 1.6 si 4.15. Din nefericire, din cele 32 meciuri doar 20 sunt WIN – 62.5% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut  cu 4.175%  si anume 83.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 11.09.2021

 

Statistica zilei de 7.09.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 24 de bilete cu cote intre 1.6 si 5.69. Din fericire, din cele 24  meciuri 17 sunt WIN – 70.83% din ele au fost WIN si  banca  a crescut  cu 31.54 %  si anume 630.85 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 10.09.2021

Statistica zilei de 7.09.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 24 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.08. Din nefericire, din cele 24  meciuri doar 13 sunt WIN – 54.17% din ele au fost WIN, iar  banca  a scazut  cu 5.2 %  si anume 104 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 9.09.2021

Statistica zilei de 7.09.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 40 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.35. Din fericire, din cele 40 de  meciuri , 25 sunt WIN – 62.5% din ele au fost WIN, iar  banca  a crescut  cu 12.5 %  si anume 250 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 8.09.2021

Statistica zilei de 7.09.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 20 de bilete cu cote intre 1.6 si 3.11. Din fericire, din cele 20  meciuri 13 sunt WIN – insemnand ca 65% din ele au fost WIN si  banca  a scazut  cu 20.2%  si anume 404 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 7.09.2021

Statistica zilei de 7.09.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 14 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.35. Din nefericire, din cele 14  meciuri doar 5 sunt WIN – 35.71% din ele au fost WIN, iar  banca  a scazut  cu 12.95 %  si anume 259 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 6.09.2021

Statistica zilei de 6.09.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 9 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.32. Din nefericire, din cele 9 meciuri doar 4 sunt WIN – 44.44% din ele au fost WIN iar banca  a scazut  cu 0.775 %  si anume 15.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 5.09.2021

Statistica zilei de 5.09.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 29 de bilete cu cote intre 1.6 si 3.74. Din fericire, din cele 29 de meciuri, 16 sunt WIN – 55.17 % din ele au fost WIN, insa banca  a scazut cu 4.5%  si anume 90 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 4.09.2021

Statistica zilei de 4.09.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 31 de bilete cu cote intre 1.6 si 11.59. Din fericire, din cele 31 de meciuri, 20 sunt WIN – 64.51% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu 55.375 %  si anume 1107.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 3.09.2021

Statistica zilei de 3.09.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 14 de bilete cu cote intre 1.6 si 3.3. Din nefericire, din cele 14 meciuri, doar 4 sunt WIN – 28.57% din ele au fost WIN iar  banca  a scazut  cu 17.97 %  si anume 359.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 2.09.2021

Statistica zilei de 2.09.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 15 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.4. Din nefericire, din cele 15 meciuri, doar 5 sunt WIN – 33.34% din ele au fost WIN , iar banca  a scazut cu 16.05 %  si anume 321 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 1.09.2021

Statistica zilei de 1.09.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 18 de bilete cu cote intre 1.6 si 5.15. Din nefericire, din cele 18 de meciuri, 7 sunt WIN – 38.88% din ele au fost WIN insa banca  a crescut  cu 14.475 %  si anume 289.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

 

Retrospectiva celei de a doua jumatati a lunii august- Statistica meciurilor GoldenTips Exclusive – 16.08-31.08

In perioada 16.08 – 31.08 banca a crescut cu 1443 unitati monetare, echivalentul a 72.15%. Asadar,  daca in data de 16 august  debutam cu 2000 unitati monetare (fiecare unitate monetara poate valora oricat [0.50lei, 5 lei, 50 lei etc.] la 31 august aveam cu 1443 unitati monetare in PLUS!!

Sa fie verde si septembrie!!!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 31.08.2021

UPDATE!!! – Castigul final este de 349.5 unitati. 

Statistica zilei de 21.08.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 29 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.8. Din fericire, din cele 29 de meciuri, 19 sunt WIN – 65.51% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu 22.475 %  si anume 449.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

 

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 30.08.2021

Statistica zilei de 30.08.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 12 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.15. Din nefericire, din cele 12 de meciuri, doar 4 sunt WIN – 33.33% din ele au fost WIN si banca  a scazut  cu 18.375 %  si anume 367.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 29.08.2021

Statistica zilei de 29.08.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 48 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.45. Din fericire, din cele 48 de meciuri, 29 sunt WIN – 60.42% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu 11.55%  si anume 231.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 28.08.2021

Statistica zilei de 28.08.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 35 de bilete cu cote intre 1.6 si 3.15. Din fericire, din cele 35 de meciuri, 19 sunt WIN – 54.29% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu 0.65 %  si anume 13 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 27.08.2021

Statistica zilei de 27.08.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 28 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.13. Din nefericire, din cele 28 de meciuri, doar 13  sunt WIN – 46.43% din ele au fost WIN iar banca  a scazut  cu 13.05%  si anume 261 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 26.08.2021

Statistica zilei de 26.08.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 22 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.82. Din nefericire, din cele 22 de meciuri, doar 7 sunt WIN – 31.81% din ele au fost WIN si banca  a scazut cu 17.1%  si anume 342 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 25.08.2021

Statistica zilei de 25.08.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 36 de bilete cu cote intre 1.6 si 3.18. Din fericire, din cele 36 de meciuri, 18 sunt WIN – 50% din ele au fost WIN, insa  banca  a scazut cu 5.7%  si anume 114 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 24.08.2021

Statistica zilei de 24.08.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 28 de bilete cu cote intre 1.6 si 4.25. Din fericire, din cele 28 de meciuri, 19 sunt WIN – 67.85% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu 22.65 %  si anume 453 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 23.08.2021

Statistica zilei de 23.08.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 28 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.51. Din fericire, din cele 28 de meciuri, 15 sunt WIN – 53.57% din ele au fost WIN insa banca  a scazut  cu 3.5 %  si anume 70 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 22.08.2021

Statistica zilei de 22.08.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 50 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.32. Din fericire, din cele 50 de meciuri, 33 sunt WIN – 66% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu 16.7%  si anume 334 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 21.08.2021

Statistica zilei de 21.08.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 37 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.8. Din fericire, din cele 37 de meciuri, 24 sunt WIN – 64.86% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu 20.475 %  si anume 409.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

 

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 20.08.2021

Statistica zilei de 20.08.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 17 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.32. Din fericire, din cele 17 de meciuri, 10 sunt WIN – 58.82% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu 3.75%  si anume 75 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 19.08.2021

Statistica zilei de 19.08.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 28 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.42. Din fericire, din cele 28 de meciuri, 16 sunt WIN – 57.14% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu 10.175%  si anume 203.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 18.08.2021

Statistica zilei de 18.08.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 32 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.25. Din fericire, din cele 32 de meciuri, 22 sunt WIN – 68,75% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu 16.975%  si anume 339.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 17.08.2021

Statistica zilei de 17.08.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 29 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.42. Din fericire, din cele 29 de meciuri, 16 sunt WIN – 55.17% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu 0.725%  si anume 14.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 16.08.2021

Statistica zilei de 16.08.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 21 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.19. Din fericire, din cele 21 de meciuri, 13 sunt WIN – 61.90% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu 3.73%  si anume 74.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Retrospectiva primei jumatati a lunii august- Statistica meciurilor GoldenTips Exclusive – 1.08-15.08

In perioada 1.08 – 15.08 banca a crescut cu 5322.05 unitati monetare, echivalentul a 266.10%. Asadar,  daca in data de 1 august  debutam cu 2000 unitati monetare (fiecare unitate monetara poate valora oricat [0.50lei, 5 lei, 50 lei etc.] la 15 august aveam cu 5322.05 unitati monetare in PLUS!!

Sa fie verde si ultima parte a lunii august !!!!

\

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 15.08.2021

Statistica zilei de 15.08.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 47 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.74. Din fericire, din cele 47 de meciuri, 31 sunt WIN – 65.96% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu 16.65%  si anume 333 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 14.08.2021

Statistica zilei de 14.08.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 41 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.25. Din fericire, din cele 41 de meciuri, 22 sunt WIN – 60,96% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu 12.95%  si anume 259.05 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 13.08.2021

Statistica zilei de 13.08.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 35 de bilete cu cote intre 1.6 si 10.08. Din fericire, din cele 35 de meciuri, 22 sunt WIN – 62.85% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu  21.8%  si anume 436 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 12.08.2021

Statistica zilei de 12.08.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 32 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.59. Din fericire, din cele 32 de meciuri, 25 sunt WIN – 78.13% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu  33.1%  si anume 662 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 11.08.2021

BOOMMM DIN NOU!!!!Statistica zilei de 11.08.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 41 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.39. Din fericire, din cele 41 de meciuri, 28 sunt WIN – 68.29% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu  16.8%  si anume 336 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 10.08.2021

BOOMMM DIN NOU!!!!Statistica zilei de 10.08.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 32 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.33. Din fericire, din cele 33  de meciuri, 28 sunt WIN – 84.84% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu  45.8%  si anume 916 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 09.08.2021

BOOMM! BOOM! BOOM!! Statistica zilei de 09.08.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 45 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.9. Din fericire, din cele 45  de meciuri, 37 sunt WIN – 82.22% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu  51.93 %  si anume 1038.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 08.08.2021

Statistica zilei de 08.08.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 44 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.11. Din fericire, din cele 44  de meciuri, 25 sunt WIN – 56.81% din ele au fost WIN si banca  a scazut  cu doar 0.45%  si anume 9 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 07.08.2021

Statistica zilei de 07.08.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 32 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.18. Din fericire, din cele 32  de meciuri, 19 sunt WIN – 59.38% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu  3.1%  si anume 62 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 06.08.2021

Statistica zilei de 06.08.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 34 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.18. Din fericire, din cele  34 de meciuri, 26 sunt WIN – 76.47% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu  28.5%  si anume 570 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 05.08.2021

Statistica zilei de 05.08.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 22 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.25. Din fericire, din cele  22  de meciuri, 11 sunt WIN – 50% din ele au fost WIN insa, banca  a scazut cu 5.35%  si anume 107 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 04.08.2021

Statistica zilei de 04.08.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 23 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.18. Din fericire, din cele  23  de meciuri, 15 sunt WIN – 65.21% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu  6.45%  si anume 129 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 03.08.2021

Statistica zilei de 03.08.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 31 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.72. Din fericire, din cele  31  de meciuri, 21 sunt WIN – 67.74% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu  12.8%  si anume 256 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 02.08.2021

Statistica zilei de 02.08.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 60 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.07. Din fericire, din cele 60  de meciuri, 38 sunt WIN – 63.33% din ele au fost WIN insa banca  a scazut cu  0.675%  si anume 13.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 01.08.2021

Statistica zilei de 01.08.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 82 de bilete cu cote intre 1.6 si 3.05. Din fericire, din cele  82  de meciuri, 59 sunt WIN – 71.95% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu  22.68%  si anume 453.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Retrospectiva ultimei jumatati a lunii iulie – Statistica meciurilor GoldenTips Exclusive – 16.07-31.07

In perioada 16.07 – 31.07 banca a crescut cu 4498 unitati monetare, echivalentul a 224.9%. Asadar,  daca in data de 16 iulie  debutam cu 2000 unitati monetare (fiecare unitate monetara poate valora oricat [0.50lei, 5 lei, 50 lei etc.] la 31 iulie aveam cu 4498 unitati monetare in PLUS!!

Sa fie verde si prima parte a lunii august !!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 31.07.2021

Statistica zilei de 31.07.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 71 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.18. Din fericire, din cele  71  de meciuri, 46 sunt WIN – 64.78% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu  20.4%  si anume 408 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 30.07.2021

Statistica zilei de 30.07.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 46 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.48. Din fericire, din cele  46  de meciuri, 33 sunt WIN – 71.74% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu  32.05%  si anume 641 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 29.07.2021

Statistica zilei de 27.07.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 27 de bilete cu cote intre 1.62 si 3. Din fericire, din cele  27 de meciuri,18 sunt WIN – 66.67% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu  18.7%  si anume 374 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 28.07.2021

Statistica zilei de 28.07.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 27 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.27. Din fericire, din cele  27 de meciuri,16 sunt WIN – 59.25% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu  14.55%  si anume 290 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 27.07.2021

Statistica zilei de 27.07.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 36 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.37. Din fericire, din cele  36 de meciuri,20 sunt WIN – 55.56% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu 2.87%  si anume 57.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 26.07.2021

Statistica zilei de 26.07.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 34 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.28. Din fericire, din cele  34 de meciuri,24 sunt WIN – 70.58% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu  15.6%  si anume 312 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 25.07.2021

Statistica zilei de 25.07.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 67 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.62. Din fericire, din cele  67 de meciuri,46 sunt WIN – 68.65% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu  41.95%  si anume 839 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 24.07.2021

Statistica zilei de 24.07.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 42 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.42. Din fericire, din cele 42 de meciuri,23 WIN – 54.76% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu  3.55%  si anume 71  unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 23.07.2021

Statistica zilei de 23.07.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 30 de bilete cu cote intre 1.62 si 1.93. Din pacate, din cele 15  de meciuri,doar 6 au fost WIN – 40% din ele au fost WIN si banca  a scazut  cu  12.17%  si anume 243.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 22.07.2021

Statistica zilei de 22.07.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 28 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.47. Din pacate, din cele 28 de meciuri,12 WIN – 42.86% din ele au fost WIN si banca  a scazut  cu  16.4%  si anume 328 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

 

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 21.07.2021

Statistica zilei de 21.07.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 27 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.2. Din fericire, din cele  de meciuri,18 WIN – 66.67% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu  10.2%  si anume 204 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

 

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 20.07.2021

Statistica zilei de 20.07.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 54 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.72. Din fericire, din cele 54 de meciuri, 40 WIN – 74.07% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu  33.2%  si anume 664 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 19.07.2021

Statistica zilei de 19.07.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 30 de bilete cu cote intre 1.62 si 4.65. Din fericire, din cele 30 de meciuri, 18 WIN – 60% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu  10.47%  si anume 209.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 18.07.2021

Statistica zilei de 18.07.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 60 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.45. Din fericire, din cele 60 de meciuri,42 WIN – 70% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu  38.73%  si anume 774.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 17.07.2021

Statistica zilei de 17.07.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 19 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.55. Din fericire, din cele 19 de meciuri, 12 WIN – 63.16% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu  9.2%  si anume 184 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 16.07.2021

Statistica zilei de 16.07.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 19 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.77. Din fericire, din cele 19 de meciuri, 11 WIN – 57.89% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu  2.05%  si anume 41 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Retrospectiva primei jumatati a lunii iulie – Statistica meciurilor GoldenTips Exclusive – 01.07-15.07

In perioada 01.07 – 15.07 banca a crescut cu 2221 unitati monetare, echivalentul a 111.04%. Asadar, in luna iulie daca debutam cu 2000 unitati monetare (fiecare unitate monetara poate valora oricat [0.50lei, 5 lei, 50 lei etc.] la 15 iulie aveam cu 2221 unitati monetare in PLUS!!

Sa fie verde si urmatoarea parte a lunii iulie !!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 15.07.2021

Statistica zilei de 15.07.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 12 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.47. Din pacate, din cele 12 de meciuri, 6 WIN – 50% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu  doar 10  unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 14.07.2021

Statistica zilei de 14.07.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 12 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.37. Din pacate, din cele 12 de meciuri, 5 WIN – 41.66% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu  4.75%  si anume 95  unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 13.07.2021

Statistica zilei de 11.07.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 12 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.49. Din pacate, din cele 12 de meciuri, 4 WIN – 33.33% din ele au fost WIN si banca  a scazut  cu  8.7%  si anume 174 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 12.07.2021

Statistica zilei de 12.07.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 11 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.12. Din fericire, din cele 12 de meciuri, 7 WIN – 58.33% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu  22.8%  si anume 95 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 11.07.2021

Statistica zilei de 11.07.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 37 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.37. Din fericire, din cele 37 de meciuri, 27 WIN – 72.97% din ele au fost WIN si banca  a crescut  cu  22.8%  si anume 456 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 10.07.2021

Statistica zilei de 10.07.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 31 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.23. Din fericire, din cele 31 de meciuri, 17 WIN – 54.23% din ele au fost WIN si banca  a scazut cu  1.27%  si anume 25.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 09.07.2021

Statistica zilei de 09.07.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 12 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.38. Din fericire, din cele 12 de meciuri, 5 WIN – 41.66% din ele au fost WIN si banca  a scazut cu  4.87%  si anume 97.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 08.07.2021

Statistica zilei de 087.07.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 8 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.25. Din fericire, din cele 8 de meciuri, 5 WIN – 62.5% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu  2.98%  si anume 59.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 07.07.2021

Statistica zilei de 07.07.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 19 de bilete cu cote intre 1.62 si 1.88. Din fericire, din cele 19 de meciuri, 14 WIN – 73.68% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu  14.87%  si anume 268 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 06.07.2021

Statistica zilei de 06.07.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 16 de bilete cu cote intre 1.62 si 1.92. Din fericire, din cele 16 de meciuri, 11 WIN – 68.75% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu  15.55%  si anume 311 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 05.07.2021

Statistica zilei de 05.07.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 41 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.63. Din fericire, din cele 41 de meciuri, 26 WIN – 63.41% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu  14.87%  si anume 297.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 04.07.2021

Statistica zilei de 04.07.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 42 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.67 Din fericire, din cele 42 de meciuri, 27 WIN – 64.29% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu  13.45%  si anume 269 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 03.07.2021

Statistica zilei de 03.07.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 37 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.67 Din fericire, din cele 37 de meciuri, 26 WIN – 70.27% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu  27.96%  si anume 559.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 02.07.2021

Statistica zilei de 02.07.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 26 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.37 Din fericire, din cele 26 de meciuri, 16 WIN – 61.53% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu  8.2%  si anume 164 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

 

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 01.07.2021

Statistica zilei de 01.07.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 20 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.26  Din fericire, din cele 20 de meciuri, 13 WIN – 65% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu  6.6%  si anume 132 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Retrospectiva celei de-a doua jumatati a lunii iunie – Statistica meciurilor GoldenTips Exclusive – 15.06-30.06

In perioada 15.06 – 30.06 banca a crescut cu 3910.8 unitati monetare, echivalentul a 195.54%, depasind cresterea din prima parte a lunii iunie de 147.57%. Asadar, in luna iunie daca debutam cu 2000 unitati monetare (fiecare unitate monetara poate valora oricat [0.50lei, 5 lei, 50 lei etc.] la 30 iunie aveam cu6862.3 unitati monetare in PLUS!!

Sa fie verde si urmatoarea parte a lunii iunie !!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 30.06.2021

Statistica zilei de 30.06.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 23 de bilete cu cote intre 1.62 si 3.05 Din fericire, din cele 23 de meciuri, 14 WIN – 60.86% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu  8.325%  si anume 166.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

 

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 29.06.2021

Statistica zilei de 29.06.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 24 de bilete cu cote intre 1.62 si 1.93 Din fericire, din cele 24 de meciuri, 13 WIN – 54.16% din ele au fost WIN insa banca  a scazut cu 4.97%  si anume 99.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 28.06.2021

Statistica zilei de 28.06.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 19 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.67 Din fericire, din cele 19 de meciuri, 14 WIN – 73.68% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu  20.72%  si anume 414.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

 

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 27.06.2021

Statistica zilei de 27.06.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 37 de bilete cu cote intre 1.62 si 3.52 Din fericire, din cele 37 de meciuri, 25 WIN – 67.56% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu  69.025%  si anume 1380.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 26.06.2021

Statistica zilei de 26.06.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 24 de bilete cu cote intre 1.62 si 3.45 Din fericire, din cele 24 de meciuri, 14 WIN – 58.33% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu  28.4%  si anume 568 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 25.06.2021

Statistica zilei de 25.06.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 19 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.12 Din fericire, din cele 19 de meciuri, 13 WIN – 68.42% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu  2.5%  si anume 50 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 24.06.2021

Statistica zilei de 24.06.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 24 de bilete cu cote intre 1.62 si 3.3 Din fericire, din cele 24 de meciuri, 15 WIN – 62.5% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu  2.63%  si anume 52.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 23.06.2021

Statistica zilei de 23.06.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 27 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.66 Din fericire, din cele 27 de meciuri, 17 WIN – 62.96% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu  10.77%  si anume 215.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 22.06.2021

Statistica zilei de 22.06.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 25 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.35 Din fericire, din cele 25 de meciuri, 20 WIN – 80.00% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu  25.8%  si anume 516 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 21.06.2021

Statistica zilei de 21.06.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 28 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.35 Din fericire, din cele 28 de meciuri, 20 WIN – 71.43% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu  23.04%  si anume 460.8 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 20.06.2021

Statistica zilei de 20.06.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 40 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.4 Din fericire, din cele 40 de meciuri, 30 WIN – 75% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu  38.68%  si anume 773.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 19.06.2021

Statistica zilei de 19.06.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 13 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.70 Din pacate, din cele 13 de meciuri, 6 WIN – 46.15% din ele au fost WIN si banca  a scazut cu  7.15%  si anume 143 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 18.06.2021

Statistica zilei de 18.06.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 9 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.33 Din pacate, din cele 9 de meciuri, 1 WIN – 11.11% din ele au fost WIN si banca  a scazut cu  18.5%  si anume 370 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 17.06.2021

Statistica zilei de 17.06.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 15 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.19 Din fericire, din cele 15 de meciuri, 9  WIN – 60% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu  0.375%  si anume 7.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 16.06.2021

Statistica zilei de 16.06.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 12 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.75 Din pacate, din cele 12 de meciuri, 7 WIN – 58.33% din ele au fost WIN si banca  a scazut cu  4.125%  si anume 82.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Retrospectiva primei jumatati a lunii iunie – Statistica meciurilor GoldenTips Exclusive – 01.06-15.06

In perioada 1.06 – 15.06 banca a crescut cu 2951.5 unitati monetare, echivalentul a 147.57%, depasind cresterea din prima parte a lunii mai de 116.65%. Asadar, in luna iunie daca debutam cu 2000 unitati monetare (fiecare unitate monetara poate valora oricat [0.50lei, 5 lei, 50 lei etc.] la 16 iunie aveam cu 2951.5 unitati monetare in PLUS!!

Sa fie verde si urmatoarea parte a lunii iunie !!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 15.06.2021

Statistica zilei de 13.06.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 11 de bilete cu cote intre 1.62 si 4.60 Din pacate, din cele 11 de meciuri, 4 WIN – 36.36% din ele au fost WIN si banca  a scazut cu  0.95%  si anume 19 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 14.06.2021

Statistica zilei de 13.06.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din15 de bilete cu cote intre 1.62 si 1.98. Din fericire, din cele 15 de meciuri, 9 WIN – 60,00% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu  5.85%  si anume 117 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 13.06.2021

Statistica zilei de 13.06.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 29 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.72. Din fericire, din cele 29 de meciuri, 18 WIN – 62,06% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu  11.83%  si anume 236,5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 12.06.2021

Statistica zilei de 12.06.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 43 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.67. Din fericire, din cele 43 de meciuri, 27 WIN – 62.79% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu  12,5%  si anume 250 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

 

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 11.06.2021

Statistica zilei de 11.06.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 14 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.05. Din pacate, din cele 14 de meciuri, 5 WIN – 35.71% din ele au fost WIN si banca  a scazut cu  13,025%  si anume 260.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 10.06.2021

Statistica zilei de 10.06.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 15 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.72. Din fericire, din cele 15 de meciuri, 12 WIN – 80% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu  18.75%  si anume 375 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 9.06.2021

Statistica zilei de 09.06.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 20 de bilete cu cote intre 1.62 si 3. Din fericire, din cele 20 de meciuri, 13 WIN – 65% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu  14.2 %  si anume 284 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 8.06.2021

Statistica zilei de 08.06.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 16 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.67. Din fericire, din cele 16 de meciuri, 10 WIN – 62.5% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu  3,375%  si anume 67.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 7.06.2021

Statistica zilei de 07.06.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 23 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.67. Din fericire, din cele 23 de meciuri, 16 WIN – 69.56% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu  15,97%  si anume 319.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 6.06.2021

Statistica zilei de 06.06.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 63 de bilete cu cote intre 1.7 si 2.41. Din fericire, din cele 63 de meciuri, 51 WIN – 80.95 % din ele au fost WIN si banca  a crescut cu  67,25%  si anume 1345 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 5.06.2021

Statistica zilei de 05.06.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 28 de bilete cu cote intre 1.61 si 2.57. Din fericire, din cele 28 de meciuri, 16 WIN – 57.14 % din ele au fost WIN insa banca  a scazut cu  2.85%  si anume 57 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 4.06.2021

Statistica zilei de 04.06.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 17 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.22. Din fericire, din cele 17 de meciuri, 11 WIN – 64.70 % din ele au fost WIN si banca  a crescut cu  6.4%  si anume 128 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 3.06.2021

Statistica zilei de 02.06.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 12 de bilete cu cote intre 1.7 si 2.35. Din fericire, din cele 12 de meciuri, 7 WIN – 58.33 % din ele au fost WIN si banca  a crescut cu  32.33%  si anume 46.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 2.06.2021

Statistica zilei de 02.06.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 11 de bilete cu cote intre 1.7 si 2.35. Din fericire, din cele 11 de meciuri, 7 WIN – 63.63 % din ele au fost WIN si banca  a crescut cu  3,35%  si anume 67 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 1.06.2021

Statistica zilei de 1.06.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 15 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.05. Din fericire, din cele 15 de meciuri, 9 WIN – 60 % din ele au fost WIN si banca  a crescut cu 2,58%  si anume 51,5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Retrospectiva lunii – Statistica meciurilor GoldenTips Exclusive – 15.05-31.05

In perioada 15.05 – 31.05 banca a crescut cu 2720.6 unitati monetare, echivalentul a 136.06%, depasind cresterea din prima parte a lunii de 116.65%. Asadar, in luna mai daca debutam cu 2000 unitati monetare (fiecare unitate monetara poate valora oricat [0.50lei, 5 lei, 50 lei etc.] terminam cu 5053.6 unitati monetare in PLUS!! O crestere de 252.68% per total. Sa fie si iunie la fel de verdee!!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 31.05.2021

Statistica zilei de 31.05.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 15 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.13. Din fericire, din cele 15 de meciuri, 8 WIN – 53.33 % din ele au fost WIN si banca  a crescut cu 4.75%  si anume 9.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 30.05.2021

Statistica zilei de 30.05.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 38 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.27 Din fericire, din cele 38 de meciuri, 23 WIN – 60.52 % din ele au fost WIN si banca  a crescut cu 2.5%  si anume 50 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 29.05.2021

Statistica zilei de 29.05.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 16 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.13. Din pacate, din cele 16 de meciuri, 6 WIN – 37.5 % din ele au fost WIN si banca  a scazut cu 14.15%  si anume 283 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 28.05.2021

Statistica zilei de 28.05.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 20 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.15. Din pacate, din cele 20 de meciuri, 9 WIN – 45 % din ele au fost WIN si banca  a scazut cu 8.35%  si anume 167 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 27.05.2021

Statistica zilei de 27.05.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 38 de bilete cu cote intre 1.6 si 3.75. Din fericire, din cele 38 de meciuri, 25 WIN – 65.78 % din ele au fost WIN si banca  a crescut cu 24.82 %  si anume 496.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 26.05.2021

Statistica zilei de 26.05.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 17 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.45. Din fericire, din cele 17 de meciuri, 11 WIN – 64.70% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu 8.6 %  si anume 172 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 25.05.2021

Statistica zilei de 25.05.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 22 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.77. Din fericire, din cele 21 de meciuri, 18 WIN – 85.71% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu 40.9 %  si anume 818 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

 

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 24.05.2021

Statistica zilei de 24.05.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 22 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.31. Din fericire, din cele 22 de meciuri, 14 WIN – 63.63% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu 11.2 %  si anume 224 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 23.05.2021

Statistica zilei de 23.05.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 23 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.61. Din fericire, din cele 23 de meciuri, 13 WIN – 56.52% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu 3.75 %  si anume 7.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 22.05.2021

Statistica zilei de 22.05.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 30 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.03. Din fericire, din cele 30 de meciuri, 20 WIN – 66.67% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu 14.03%  si anume 280.6 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 21.05.2021

Statistica zilei de 21.05.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 12 de bilete cu cote intre 1.6 si 1.93. Din pacate este cea mai nefavorabila zi a anului 2021 in comunitatea noastra, din cele 12de meciuri, doar 2  – 16.67% din ele au fost WIN si banca  a scazut cu 21.3%  si anume 436 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 20.05.2021

Statistica zilei de 20.05.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 19 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.52. Din fericire, din cele 19 de meciuri, 12 WIN – 63.16% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu 3.5%  si anume 70 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 19.05.2021

Statistica zilei de 19.05.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 21 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.37. Din fericire, din cele 21 de meciuri, 17 WIN – 80.95% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu 20.08%  si anume 401.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 18.05.2021

Statistica zilei de 18.05.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 30 de bilete cu cote intre 1.6 si 1.80. Din fericire, din cele 19 de meciuri, 15 WIN – 78.95% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu 13.32%  si anume 266.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 17.05.2021

Statistica zilei de 17.05.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 30 de bilete cu cote intre 1.6 si 3.15. Din fericire, din cele 30 de meciuri, 23 WIN – 76.67% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu 33.88%  si anume 677.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 16.05.2021

Statistica zilei de 15.05.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 13 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.19. Din fericire, din cele 13 de meciuri, 10 WIN – 76.92% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu 11.15%  si anume 223 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Retrospectiva lunii – Statistica meciurilor GoldenTips Exclusive – 01.05-15.05

In perioada 01.05 – 15.05 banca a crescut cu 2333 unitati monetare, echivalentul a 116.65%. Restul lunii mai sa fie si mai verde!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 15.05.2021

Statistica zilei de 15.05.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 44 de bilete cu cote intre 1.6 si 1.91. Din fericire, din cele 44 de meciuri, 31 WIN – 70.45% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu 29.88%  si anume 597.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 14.05.2021

Statistica zilei de 14.05.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 20 de bilete cu cote intre 1.6 si 20. Din fericire, din cele 20 de meciuri, 14 WIN – 70% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu 13,5%  si anume 270 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 13.05.2021

Statistica zilei de 13.05.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 20 de bilete cu cote intre 1.6 si 20. Din fericire, din cele 20 de meciuri, 16 WIN – 80% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu 77.66%  si anume 1553.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 12.05.2021

Statistica zilei de 12.05.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 12 de bilete cu cote intre 1.6 si 3.20. Din fericire, din cele 22 de meciuri, 12 WIN – 54.54% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu 8.75%  si anume 170.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 11.05.2021

Statistica zilei de 11.05.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 12 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.07. Din fericire, din cele 8 de meciuri, 5 WIN – 62.5% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu 1.83%  si anume 36.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

 

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 10.05.2021

Statistica zilei de 10.05.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 12 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.32. Din fericire, din cele 12 de meciuri, 6 WIN – 50% din ele au fost WIN si banca  a scazut cu 3.95%  si anume 79 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 09.05.2021

Statistica zilei de 09.05.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 50 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.9. Din fericire, din cele 50 de meciuri, 35 WIN – 70% din ele 40]+
„aine!!!-+

******

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 08.05.2021

Statistica zilei de 08.05.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 12 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.18. Din fericire, din cele 31 de meciuri, 19 WIN – 61.29% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu 6.5%  si anume 130 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 07.05.2021

Statistica zilei de 06.05.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 14 de bilete cu cote intre 1.6 si 3.9. Din fericire, din cele 14 de meciuri, 8 WIN – 57.14% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu 2.18%  si anume 43.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 06.05.2021

Statistica zilei de 06.05.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 12 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.32. Din fericire, din cele 12 de meciuri, 8 WIN – 66.67% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu 4.95%  si anume 99 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Goody, Mona si Darius au spart gheata!! Fotbal, Tenis si Basket, noua ne plac toate sporturile si le urmarim cu mare interes!! Adminii sa fie inspirati si meciurile sa fie verzi!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 05.05.2021

Statistica zilei de 05.05.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 17 de bilete cu cote intre 1.6 si 3.4. Din fericire, din cele 20 de meciuri, 7 WIN – 35% din ele au fost WIN si banca  a scazut cu 13.32%  si anume 266.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 04.05.2021

Statistica zilei de 04.05.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 17 de bilete cu cote intre 1.6 si 1.80. Din fericire, din cele 10 de meciuri, 6 WIN – 60% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu 0.33%  si anume 6.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 03.05.2021

Statistica zilei de 03.05.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 17 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.15. Din fericire, din cele 11 de meciuri, 7 WIN – 63.63% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu 3.2%  si anume 64 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

 

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 02.05.2021

Statistica zilei de 02.05.2021 privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 17 de bilete cu cote intre 1.6 si 3.15. Din fericire, din cele 28 de meciuri, 17 WIN – 60.71% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu 6.1%  si anume 122 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 01.05.2021

Statistica zilei de 01.05.2021  privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 17 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.87. Din fericire, din cele 21 de meciuri, 10 WIN – 49% din ele au fost WIN si banca  a scazut cu 2.73%  si anume 54.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Retrospectiva lunii – Statistica meciurilor GoldenTips Exclusive – 12.04 – 30.04

In perioada 12.04 – 30.04 banca a crescut cu 797.5 unitati monetare, echivalentul a 39.87%. Luna mai sa fie si mai verde!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 30.04.2021

Statistica zilei de 30.04.2021  privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 8 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.27. Din  din cele 8 de meciuri, 4 WIN – 50% din ele au fost WIN si banca  a scazut cu 0.32%  si anume 6.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

 

 

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 29.04.2021

Statistica zilei de 29.04.2021  privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 17 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.87. Din fericire, din cele 15 de meciuri, 9 WIN – 60% din ele au fost WIN si banca  a crescut cu 4.37%  si anume 87.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

 

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 28.04.2021

Statistica zilei de 28.04.2021  privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 17 de bilete cu cote intre 1.6 si 1.98. Din fericire, din cele 9 de meciuri, 4 WIN – 44.44% din ele au fost WIN si banca  a scazut cu 12%  si anume 240 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 27.04.2021

Statistica zilei de 27.04.2021  privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 17 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.00. Din fericire, din cele 15 de meciuri, 5 WIN – 33.33% din ele au fost WIN si banca  a scazut cu 13.025%  si anume 260.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 26.04.2021

Statistica zilei de 26.04.2021  privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 17 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.00. Din fericire, din cele 17 de meciuri, 10 au fost WIN –58.82% din ele au fost WIN, insa banca  a scazut cu 4.1%  si anume 82 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Nu uitati de GoldenStep ul facut de goody!!! 5 out of 5

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – Weekend – 24.04.2021-25.04.2021

!!! A fost identificata o eroare in algoritmul zilelor de 24-25 aprilie. Aceasta este situatia rectificata!

Statistica zilelor 24-25 aprilir  privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 10 de bilete cu cote intre 1.7 si 2.05. Din fericire, din cele 29 de meciuri, 15 au fost WIN – 51.72% din ele au fost WIN, si  banca a scazut cu 10.55%  si anume 211 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica zilei de 25.04.2021  privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 10 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.15. Din fericire, din cele 30 de meciuri, 14 au fost WIN – 46.67% din ele au fost WIN, si  banca  a crescut cu 8.55%  si anume 171 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

 

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 23.04.2021

Statistica zilei de 23.04.2021  privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 10 de bilete cu cote intre 1.7 si 2.05. Din fericire, din cele 11 de meciuri, 6 au fost WIN – 60% din ele au fost WIN, si in pofida acestui fapt banca scazand cu 2.8%  si anume 56 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

In Membershipul Basic a fost insa Tenis Party cu adminul Mona!! Toate biletele de tenis au fost WINNNN!! 

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 22.04.2021

Statistica zilei de 22.04.2021  privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 10 de bilete cu cote intre 1.67 si 3.30. Din fericire, din cele 10 de meciuri, 6 au fost WIN – 60% din ele au fost WIN,banca crescand cu 9.2%  si anume 184 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 21.04.2021

Statistica zilei de 20.04.2021  privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 16 de bilete cu cote intre 1.57 si 2.25. Din fericire, din cele 16 de meciuri, 10 au fost WIN – 62.5% din ele au fost WIN,banca crescand cu 5.125%  si anume 102.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 20.04.2021

Statistica zilei de 20.04.2021  privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 17 de bilete cu cote intre 1.6 si 2.06. Din fericire, din cele 17 de meciuri, 64.71% din ele au fost WIN,banca crescand cu 5%  si anume 100 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

NU UITATI! Aceasta statistica este realizata pe Flat Stake, adica miza fixa!! Strategiile GoldenTips incurajeaza ajustarea mizei in functie de evolutia meciurilor!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 19.04.2021

Statistica zilei de 19.04.2021  privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 25 de bilete cu cote intre 1.52 si 2.52. Din pacate, din cele 25 de meciuri, doar 44% din ele au fost WIN,banca scazand cu 12.8%  si anume 256 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

NU UITATI! Aceasta statistica este realizata pe Flat Stake, adica miza fixa!! Strategiile GoldenTips incurajeaza ajustarea mizei in functie de evolutia meciurilor!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 18.04.2021

Statistica zilei de 18.04.2021  privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 53 de bilete cu cote intre 1.57 si 2.79. Din cele 53 de meciuri, 54.71% din ele au fost WIN,banca crescand cu 10.38%  si anume 207.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

NU UITATI! Aceasta statistica este realizata pe Flat Stake, adica miza fixa!! Strategiile GoldenTips incurajeaza ajustarea mizei in functie de evolutia meciurilor!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 17.04.2021

Statistica zilei de 17.04.2021  privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 20 de bilete cu cote intre 1.57 si 5.10. Din cele 56 de meciuri, 55.36% din ele au fost WIN,banca crescand cu 13.5%  si anume 270.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

NU UITATI! Aceasta statistica este realizata pe Flat Stake, adica miza fixa!! Strategiile GoldenTips incurajeaza ajustarea mizei in functie de evolutia meciurilor!

 

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 16.04.2021

Statistica zilei de 16.04.2021  privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 20 de bilete cu cote intre 1.57 si 2.75. Din cele 20 de meciuri, 50% din ele au fost WIN,in pofida faptului ca banca a scazut, nu cu mult, dar cu  3,6%  si anume 71.5 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie mai verde maine!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 15.04.2021

Statistica zilei de 15.04.2021  privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 28 de bilete cu cote intre 1.62 si 2.59. Din cele 28 de meciuri, 50% din ele au fost WIN, aducand o crestere de 1.85% a bancii si anume 37 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie verde si maine!!!

NU UITATI! Aceasta statistica este realizata pe Flat Stake, adica miza fixa!! Strategiile GoldenTips incurajeaza ajustarea mizei in functie de evolutia meciurilor!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 14.04.2021

Statistica zilei de 14.04.2021  privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 39 de bilete cu cote intre 1.51 si 5.00. Din cele 39 de meciuri, 56% din ele au fost WIN, aducand o crestere de 15% a bancii si anume 300 unitati. Ne am petrecut ziua impreuna si ne am distrat sustinandu-ne favoritii!!! Sa fie verde si maine!!!

NU UITATI! Aceasta statistica este realizata pe Flat Stake, adica miza fixa!! Strategiile GoldenTips incurajeaza ajustarea mizei in functie de evolutia meciurilor!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 13.04.2021

Statistica zilei de 13.04.2021  privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 25 de bilete cu cote intre 1.60 si 5.06. Ne am petrecut ziua impreuna, ne am distrat sustinandu-ne favoritii si, cel mai important, nu am pierdut nimic din banca. Am inceput cu 2000 unitati monetare si am terminat cu 2008,5. Sa fie verde maine!!!

NU UITATI! Aceasta statistica este realizata pe Flat Stake, adica miza fixa!! Strategiile GoldenTips incurajeaza ajustarea mizei in functie de evolutia meciurilor!

 

Biletul noptii 13.04.2021 a fost WIN!!!!

Statistica meciuri Golden Tips Exclusive – 12.04.2021

Statistica zilei de 12.04.2021  privind situatia profiturilor si a pierderilor precum si impactul acestora asupra evolutiei bancii. Ziua a inceput cu 2000 de unitati monetare(fiecare unitate monetara poate valora oricat [5 lei, 50 lei etc.] iar betul este 50 unitati monetare  reprezentand 2.5% din banca. Ziua aceasta a fost alcatuita din 28 de bilete cu cote intre 1.60 si 2.35. Dintre acestea am avut 21 WIN (Win rate 75%), cu cote foarte avantajoase, astfel incat banca finala a avut  o crestere de 28.63%. Sa fie verde si astazi!!!

NU UITATI! Aceasta statistica este realizata pe Flat Stake, adica miza fixa!! Strategiile GoldenTips incurajeaza ajustarea mizei in functie de evolutia meciurilor!

 

 

Cu Golden Tips nu vei mai vedea niciodată un meci singur!✌🏻🍀🍀🍀

Pentru detalii despre comunitatea Golden Tips – ponturi pariuri, click aici!

Pentru cele mai bune ponturi de pariere oferite gratuit nu ezitati să accesați grupul nostru de TELEGRAM -> https://t.me/pariurisportivegoldentips

💥Nu uitați de follow pe Insta și Facebook

✅ Pe Instagram https://www.instagram.com/goldentips_official/

✅Pe Facebook https://www.facebook.com/goldentipshome/

     ✅Facebook Group – bilete NON-STOP*+

+